Louis Munteanu este dorit şi de cei de la Espanyol, nu doar de granzii din Superliga României: CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova.
Louis Munteanu, la mare căutare! Un club din La Liga vrea să îl transfere pe atacantul român
Louis Munteanu a impresionat în Superliga României pentru „marinarii” lui Gică Hagi, dar atacantului român i-a expirat împrumutul, iar acum este din nou fotbalistul celor de la Fiorentina.
Italienii şi-ar dori să-l păstreze la club, dar nu ar spune nu unei oferte de top. Deşi Gigi Becali l-a dorit la FCSB şi a oferit 1,5 milioane de euro în schimbul atacantului, iată că oferta a fost refuzată clar de italieni.
Potrivit presei din Italia, Fiorentina este dispusă să-l cedeze pe Louis Munteanu pentru 4 milioane de euro, dar este greu de crezut că forţele din Superliga vor ajunge să ofere o astfel de sumă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, Espanyol a intrat şi ea pe fir pentru realizarea mutării, iar suma de 4 milioane de euro nu este una de speriat pentru catalani, care vor să se întărească serios pentru noul sezon de La Liga.
Chiar dacă Espanyol pare favorită să-l aducă pe Louis Munteanu, având în vedere aspectul financiar, Neluţu Varga a dat asigurări în mai multe rânduri că atacantul celor de la Fiorentina va ajunge la CFR Cluj în această vară pentru a se lupta la titlu în România.
- 1,8 milioane de euro este cota de piaţă a lui Louis Munteanu, potrivit portalului de specialitate Transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: louis munteanu, cfr cluj, fcsb, espanyol