Giorgio Chiellini a vorbit cu jurnaliştii de la MARCA despre Cristiano Ronaldo, noul său coechipier de la Juventus. Unul dintre cei mai buni fundaşi din lume recunoaşte că nu se gândea că Real Madrid chiar va renunţa la superstarul portughez.
”Sincer, n-am crezit nicio clipă că Realul vrea să renunţe la un asemenea jucător. Am fost surprins că un club enorm ca Real Madrid poate renunţa la Cristiano” le-a mărturisit Chiellini, jurnaliştilor spanioli.
”Real Madrid îi simte lipsa, pentru că Ronaldo este un fotbalist care face diferenţa, este determinant şi demonstrează în fiecare meci că este cel mai bun din lume” a mai spus Chiellini, care se arată surprinsă că Ronaldo nu a câştigat ultimul balon de aur: ”El şi Messi sunt ca Lebron James şi Kobe Bryant. Sunt extratereştii, cu un nivel mult peste restul, iar norocul nostru este că Ronaldo e acum la noi. Ne simţit ca într-o mare familie la Juve. I-am zis că tot ceea ce trebuie să facă este să muncească liniştit şi să fie liniştit. Atât pe teren, cât şi în afara lui” a mai spus Giorgio Chiellini.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cristiano Ronaldo a evoluat în 32 de meciuri în acest sezon pentru Juventus Torino şi a marcat 21 de goluri. Portughezul are şi 12 pase de gol la primul său an în tricoul torinezilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: giorgio chiellini, cristiano ronaldo