You are here:

Lovitură de proporţii după U Craiova - FCSB 0-1! Trei oferte de milioane de euro confirmate. Anunţul OFICIAL

Lovitură de proporţii după U Craiova - FCSB 0-1! Trei oferte de milioane de euro confirmate. Anunţul OFICIAL

Superliga

Comentarii

Portarul italian Mirko Pigliacelli poate da lovitura carierei în perioada următoare de transferuri şi poate pleca de la Universitatea Craiova, anunţă italienii.

Danilo Caravello, impresarul fotbalistului, a explicat pentru TuttoMercato care este situaţia goalkeeper-ului italian.

"Au fost două sau trei discuţii cu Torino, Sampdoria şi Cagliari. Dar, pentru Craiova, este un jucător fundamental. Cluburile italiene au decis să facă tranzacţii low-cost. Mirko este erou la Craiova, vedem în perioada următoare de transferuri", a declarat impresarul lui Mirko Pigliacelli.

Fost internaţional de tineret al Italiei, portarul în vârstă de 26 de ani este cotat la 1,5 milioane de euro. El mai are trei ani de contract cu U Craiova, care a plătit 300.000 de euro în urmă cu un an pentru a-l aduce de la Pro Vercelli.

2,5 milioane de euro ar fi oferit Torino pentru Pigliacelli, ofertă refuzată însă de Victor Piţurcă, tehnician care are mare încredere în goalkeeper-ul italian.

U Craiova - FCSB 0-1. Piţurcă îi ia apărarea lui Pigliacelli

La finalul meciului cu FCSB, de altfel, Piţurcă a sărit în ajutorul lui Pigliacelli, criticat pentru intervenţia de la unicul gol al întâlnirii. "Nu sunt supărat pe Pigliacelli, i se poate întâmpla oricui, dar din ce am văzut eu i-a sărit minega de undeva din gât, din faţă, aşa că se poate întâmpla oricui".

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a noua a Ligii 1, primul pentru Victor Piţurcă pe banca tehnică a oltenilor.

Golul a fost marcat de Juvhel Tsoumou, în minutul 88, jucătorul împingând mingea în plasă după o respingere greşită în faţă a portarului Pigliacelli la un şut al lui Coman. Pentru Tsoumou a fost debutul la FCSB.

"La toate şuturile de anul trecut care au venit pe poartă se putea întâmpla aşa. Mi s-a întâmplat azi. Mingea a fost simplă. Dar dacă mingea trebuie să vină aici (n.r. - face semn în jos), dar vine aici (n.r. - arată spre barbă), s-a schimbat direcţia şi nu pot face nimic", a spus Pigliacelli, la finalul meciului.

Afla mai multe despre: oferte 

viewscnt
Articole similare