Suporterii Stelei traversează cea mai frumoasă perioadă, după mulţi ani în care echipa roş-albastră s-a zbătut în Liga a IV-a din Bucureşti. Acum, lucrările la noul stadion din Ghencea au fost finalizate, iar clubul este în negocieri avansate cu un brand important din România.
Steaua are un parcurs perfect în Liga a III-a, iar după primele patru etape disputate, are patru victorii şi pare marea favorită la promovare la finalul sezonului. Antrenor cu mare experienţă la nivelul primelor două ligi, Daniel Opriţa şi-a creat un lot extrem de puternic pentru nivelul fotbalului din Liga a III-a, iar acum clubul din Ghencea este foarte aproape de a bate palma şi cu un sponsor care poate ajuta echipa să lupte chiar pentru promovarea în prima ligă.
Pentru a ajunge pe prima scenă a fotbalului românesc, Steaua este obligată să îşi găsească o sursă de finanţare privată în proporţie de cel puţin 51%. Astfel, conform fanatik.ro, oficialii Armatei Române au demarat negocierile cu fraţii Pavăl, deţinătorii mai multor afaceri din România, cea mai importantă fiind reprezentată de lanţul de magazine Dedeman.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lovitură de proporţii pregătită de Steaua
Ultimul magazin Dedeman, al 53-lea din ţară, a fost deschis chiar în apropierea noii arene din Ghencea, iar acum fraţii Pavăl vor investi serios în clădirile aflate în vecinătatea constucţiei lor, inclusiv în clubul Steaua.
Cu o avere estimată la 2,5 miliarde de euro, fraţii Pavăl sunt unii dintre cei mai importanţi susţinători ai sportului românesc. Au parteneriate financiare cu Simona Halep şi cu Cristina Neagu, colaborează şi susţin permanent Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi deţin chiar şi o echipă de handbal.
De altfel, interesul de a investi în fotbalul nu este o surpriză în ceea ce îi priveşte pe fraţii Pavăl. Chiar anul trecut, deţinătorii lanţului de magazine Dedeman au negociat intens cu Gheorghe hagi pentru implicarea financiară a acestor la FC Viitorul. "Regele" a cerut 10 milioane de euro pentru 49% din acţiunile clubului, fraţii Pavăl au refuzat şi au rămas simpli sponsori ai clubului din Constanţa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 1,7 miliarde de euro a fost cifra de afaceri a companiei Dedeman în 2019
- 1,9 miliarde de euro era valoarea companiei Dedeman la sfârşitul anului 2019
- 29 de milioane de euro a costat contruirea magazinului Dedeman din Ghencea