Mircea Rednic ar urma să o preia pe FCSB, după negocieri ce s-au purtat în secret, anunţă presa din Belgia. Antrenorul român a fost demis de Mouscron la mijlocul lunii februarie, deoarece a cerut investiţii care să ducă echipa la următorul nivel.
Situaţia lui Nicolae Dică la FCSB este cât se poate de incertă. Fostul atacant are în continuare şanse importante la titlu, dar este criticat că echipa joacă sub potenţialul pe care-l are. Inclusiv Gigi Becali a avut câteva izbucniri, dar a ţinut să sublinieze că nu se gândeşte să renunţe la Dică.
Antrenorul în vârstă de 37 de ani mai are contract până în vară şi va pleca sigur dacă nu ia titlu, iar conducerea FCSB-ului n-a stat cu mâinile în sân. Potrivit publicaţiei walfoot.be, care citează surse din România, Mircea Rednic s-ar fi înţeles deja cu Gigi Becali, în urma unor negocieri care s-au purtat în secret.
De altfel, patronul FCSB şi-a declarat în mai multe rânduri admiraţia pentru calităţile lui Rednic şi ar fi declarat în faţa apropiaţilor că l-a sunat pentru a-i propune o colaborare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mircea rednic, nicolae dica, liga 1, fcsb, gigi becali