You are here:

Lovitură după lovitură. FIFA se mândreşte că şi-a asigurat deja 95% din veniturile prevăzute în vederea Cupei Mondiale. Cifrele halucinante prezentate de forul mondial

Lovitură după lovitură. FIFA se mândreşte că şi-a asigurat deja 95% din veniturile prevăzute în vederea Cupei Mondiale. Cifrele halucinante prezentate de forul mondial

Cupa Mondială

Comentarii

FIFA şi-a asigurat deja 95% din veniturile prevăzute pentru ciclul 2019-2022, chiar dacă cea mai mare competiţie prevăzută în acest interval, Cupa Mondială din Qatar, încă nu s-a disputat, informează EFE.

Din cele 6,440 miliarde de dolari (5,808 miliarde euro) venituri prognozate pentru această perioadă de patru ani, entitatea care guvernează fotbalul mondial şi-a asigurat deja 6,114 miliarde (5,518 miliarde euro), conform datelor dezvăluite în raportul său anual pentru 2021.

În aceste condiţii, FIFA este "pe cale să-şi depăşească ţinta de venituri pentru acest ciclu", conform preşedintelui Confederaţiei sud-americane de fotbal (CONMEBOL), Alejandro Rodriguez, care deţine şi funcţia de purtător de cuvânt al Comisiei financiare a FIFA, după un an în care au fost semnate acorduri de televizare a Cupei Mondiale în India, Italia, Grecia şi Africa.

Bugetul pentru Cupa Mondială din Qatar, aprobat în urmă cu mai bine de un an, prevede venituri totale de 4,666 miliarde dolari (4,200 miliarde euro), din care ceva mai mult de jumătate urmează să provină din drepturile de televizare (2,460 miliarde dolari), iar zona de marketing va reprezenta 1,353 miliarde dolari. FIFA plănuieşte să investească 1,696 miliarde dolari în acest eveniment.

Totodată, în raportul său anual, FIFA insistă încă o dată pe propunerea sa de organizare a Cupei Mondiale la fiecare doi ani, în loc de patru, menţionând posibilitatea de a genera aceleaşi venituri într-o perioadă mai scurtă.

"Am primit sfaturi de la experţi independenţi care spun că o trecere la o Cupă Mondială bienală ar putea oferi un venit suplimentar de 4,4 miliarde de dolari în primul ciclu de patru ani', semnalează în document preşedintele FIFA, Gianni Infantino, citând un studiu realizat de Nielsen şi Open Economics, conform căruia fiecare federaţie naţională ar putea primi 25 milioane de dolari (22,5 milioane de euro) pe ciclu datorită acestui fapt, în loc de 6 milioane de dolari (5,4 milioane euro), aşa cum se întâmplă în prezent.

Afla mai multe despre: fifa 

viewscnt
Articole similare