Parcursul încărcat al FCSB din acest sezon a început să lase urme, iar după Daniel Bîrligea şi Florin Tănase, încă un roş-albastru a acuzat probleme medicale.
Dawa riscă să rateze următorul meci al naţionalei din Camerun
În decursul acestei zile, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Florin Tănase nu va face deplasarea în San Marino, pentru a doua partidă din grupa de calificare pentru Campionatul Mondial, după ce a acuzat probleme musculare şi a fost înlocuit la pauza jocului cu Bosnia.
Colegul său, Daniel Bîrligea, nu a făcut parte din lotul propus de Mircea Lucescu pentru meciul cu Bosnia, tot din cauza unei probleme musculare ce i-a convins pe oficialii campioanei să apeleze la celebra Marijana Kovacevic.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La o zi după înfrângerea cu Bosnia, FCSB a primit o nouă veste proastă. Joyskim Dawa nu s-a antrenat alături de restul echipei şi este incert pentru partida pe care ”leii” o vor disputa, pe teren propriu, cu Libia.
Din primele informaţii, accidentarea lui Dawa nu este una serioasă, iar ”Pantera” va putea juca pentru FCSB în meciul cu Dinamo, de la finalul săptămânii viitoare. Fundaşul central camerunez a revenit în naţională după aproape patru ani de absenţă, în remiza cu Eswatini, scor 0-0.
INFO : Joyskim Dawa et Yvan Neyou ne se sont pas entraînés hier avec le reste du groupe.
— CFOOT (@cfootcameroun) March 22, 2025
Le défenseur et le milieu de terrain des Lions, sont restés à l’hôtel pour des soins. Ils devaient réintégrer le groupe ce soir pour la nouvelle séance d’entraînement. #CFOOT pic.twitter.com/hPoD1BVdlb
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: superliga, dawa, fotbal internaţional