FC Barcelona a primit o nouă veste proastă după înfrângerea suferită în faţa lui Real Madrid, scor 1-2, în „El Clasico”. Xavi Espart, tânărul fundaş al catalanilor, a suferit o accidentare serioasă şi va lipsi de pe teren aproximativ şapte săptămâni.
Probleme tot mai mari pentru Barcelona! Patru fundaşi sunt indisponibili
Xavi Espart (19 ani), titular în confruntarea de duminică împotriva lui Real Madrid, a fost nevoit să părăsească terenul în minutul 30, după un duel cu mijlocaşul francez Aurélien Tchouaméni.
În urma investigaţiilor medicale, clubul catalan a anunţat luni că internaţionalul spaniol de tineret a suferit o leziune la nivelul sindesmozei gleznei drepte, structura ligamentară care uneşte tibia şi peroneul. Perioada estimată de recuperare este de „aproximativ şapte săptămâni”.
Accidentarea lui Espart complică şi mai mult situaţia Barcelonei, care nu se poate baza nici pe Eric Garcia, din cauza unei probleme musculare la coapsă, Jules Koundé, accidentat la gleznă, şi Andreas Christensen, care are probleme la cvadriceps.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După două înfrângeri într-o singură săptămână, cu PSG şi Real Madrid, catalanii se confruntă cu o adevărată criză în defensivă. Barcelona va avea patru fundaşi indisponibili pentru următoarele confruntări cu Alavés şi Atlético Madrid, din La Liga, dar şi pentru duelul de pe teren propriu cu Aston Villa, din Liga Campionilor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Xavi Espart reuşise să înscrie primul gol al Barcelonei în partida pierdută cu PSG, scor 2-4, la Paris, înainte de accidentarea suferită în „El Clasico”.
Afla mai multe despre: barcelona


.webp)




