Consiliul de arbitraj din Paris a pronunţat marţi decizia în litigiul de ordinul sutelor de milioane de euro dintre Kylian Mbappé şi PSG, apărut după plecarea fotbalistului în 2024. Instanţa i-a dat câştig de cauză căpitanului naţionalei Franţei şi a obligat clubul parizian la plata sumei de 61 de milioane de euro.
Avocaţii lui Mbappé au precizat că PSG a refuzat până acum plata, invocând aşteptarea hotărârii consiliului de arbitraj. „Decizia a fost pronunţată, iar în plus s-a dispus executarea provizorie, ceea ce înseamnă că PSG trebuie să plătească imediat. Fotbalul nu se află în afara legii. Sperăm ca PSG să execute de bunăvoie hotărârea, fără a fi nevoie de intervenţia unui executor judecătoresc; ar fi un gest elegant”, au transmis aceştia.
Ei au mai subliniat că decizia confirmă obligaţia respectării angajamentelor asumate şi reafirmă un principiu esenţial: chiar şi în fotbalul profesionist, legislaţia muncii se aplică tuturor.
Totodată, avocaţii au amintit că Mbappé şi-a îndeplinit riguros toate obligaţiile sportive şi contractuale pe parcursul celor şapte ani petrecuţi la club, până în ultima zi. „A făcut tot posibilul pentru a evita un proces, inclusiv retragerea unei plângeri pentru hărţuire, cu scopul de a detensiona situaţia. De peste 18 luni solicita plata salariilor şi a primelor care i se cuveneau”, au adăugat ei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La şedinţa din 17 noiembrie, apărătorii jucătorului ceruseră 263 de milioane de euro, invocând în special recalificarea contractului său pe durată determinată (CDD) într-un contract pe durată nedeterminată (CDI). Printre capetele de acuzare s-au numărat concedierea fără motiv real (44,6 milioane de euro), hărţuirea morală şi munca nedeclarată (câte 37,5 milioane de euro fiecare), precum şi încălcarea contractului de muncă (19 milioane de euro).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
PSG, conştient de protecţia oferită angajaţilor de legislaţia franceză a muncii, a ales o strategie ofensivă, solicitând în total 440 de milioane de euro de la fostul său atacant, actualmente jucător la Real Madrid. Clubul susţine existenţa unui acord verbal încheiat în vara lui 2023, potrivit căruia jucătorul, aflat în situaţia de a pleca liber, nu trebuia să provoace un prejudiciu financiar clubului, având în vedere „investiţia excepţională” realizată de PSG.
În acest context, PSG a cerut 180 de milioane de euro pentru presupusa ascundere a acordului de către jucător, alte 180 de milioane pentru pierderea şansei de a-l transfera, 60 de milioane pentru rea-credinţă în executarea acordului şi 20 de milioane pentru prejudiciul de imagine.
Conflictul a deteriorat de mult timp relaţia dintre Mbappé şi fostul său club. Atacantul a fost exclus din lotul primei echipe la începutul sezonului 2023–2024, din cauza refuzului de a-şi prelungi contractul, care expira în vara lui 2024. El a fost reintegrat după prima etapă de campionat, PSG susţinând că acest lucru s-a făcut în baza unui acord prin care jucătorul accepta să renunţe la o parte din sumele datorate la finalul contractului, pentru a proteja echilibrul financiar al clubului.
- Citește și
- Raţiu, out de la ultimul meci din 2025. Gestul pe care l-a făcut fundaşul român cu Betis îl face să rateze următoarea partidă din LaLiga
- Gigantul din naţională vorbeşte cinci limbi străine! "Chiar nu de mult am socotit probabil vreo nouă, opt-nouă echipe la care am fost"
- Gianluigi Donnarumma, portarul anului la FIFA The Best. Italianul a avut un an 2025 de vis
- Cum arată echipa etapei a 20-a! Laszlo Balint, antrenorul rundei după victoria mare din Giuleşti
- VIDEO | Fotbal Frumos în etapa a 20-a din Superliga... cu de toate! Giuleştenii s-au încurcat cu Oţelul / Dinamo a făcut show pe Arena Naţională, iar FCSB, puncte de ”aur”
- Prima reacţie după ce Nicuşor Dan a atacat "Legea Novak" la CCR: "Politicul nu are ce căuta în vestiar"
- Panduru nu are niciun dubiu în privinţa unei echipe din Superligă: ”Are prima şansă la câştigarea campionatului”. Zotta l-a contrazis şi merge pe mâna unei rivale: ”Mi se pare mai periculoasă”
- Gabriel Tamaş şi-a dat demisia de la Chiajna pentru a participa la un nou reality-show
- Brigadă de arbitri din Georgia la meciul AEK Atena - Universitatea Craiova, din Conference League
- Ionuţ Radu face senzaţie în La Liga şi i-a cucerit pe spanioli: ”Perioadă de aur”
- Panduru s-a luat de Edjouma după ce a acceptat prelungirea cu FCSB: ”Înseamnă că îţi place cum eşti tratat”
- E gata! Fotbalistul pleacă de la Real Madrid şi semnează cu un alt club important. Va efectua primul antrenament pe 26 decembrie








