Dan Petrescu (52 de ani) poate rata o mutare ce părea sigură după plecarea de la CFR Cluj. Al Nassr s-a reorientat după ce negocierile cu "Bursucul" s-au împotmolit îşi au pe listă un alt antrenor român. Daniel Isăilă e dorit şi el de Al Nassr, conform presei din Arabia Saudită, iar acesta ar putea fi alesul formaţiei din Golf, în dentrimentul fostului tehnician al campioanei României.
Lovitura la care Dan Petrescu nu se aştepta! Veste de ultim moment după plecarea "Bursucului" de la CFR Cluj
Dan Petrescu şi CFR Cluj s-au despărţit în urmă cu trei săptămâni, după ce contractul a fost reziliat pe cale amiabilă, iar de atunci s-au speculat multe pe seama viitorului "Bursucului". Antrenorul a fost dat, de presa din Scoţia, ca viitorul antrenor de la Celtic - în contextul unor speculaţii prinvind demiterea lui Neil Lennon -, dar şi la Al Nassr sau Ludogoreţ. Totuşi, cel mai aproape de a obţine semnătura lui Dan Petrescu a părut Al Nassr.
Acum, vestea că Daniel Isăilă e şi el dorit de formaţia arabă e o adevărată răsturnare de situaţie. Site-ul bawabaa.org, citat de Spotmedia, scrie că Daniel Isăilă e şi el în pole-position să o preia pe Al Nassr. Fostul selecţioner U21 impresionează în zona Golfului, la Bani Yas, după ce antrenat-o şi pe Al Hazm, iar Al Nassr îl are pe listă pentru înlocuirea lui Rui Vitoria. Motivul pentru care Al Nassr vrea să-l dea afară pe Rui Vitoria e forma slabă a echipei: arabii au strâns doar şapte puncte în nouă etape în actualul sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Lovitura la care Dan Petrescu nu se aştepta! "Bursucul", asaltat de oferte după plecarea de la CFR Cluj
Plecarea lui Dan Petrescu de la CFR Cluj a făcut ca telefoanele agentului său să sune de foarte multe ori. Chiar antrenorul român a recunoscut, la plecarea în Dubai - unde petrece sărbătorilor alături de familie -, că a fost asaltat de oferte de la diferite echipe după ce a rămas fără angajamentul de la CFR Cluj. În străinătate, Dan Petrescu a antrenat echipe precum Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Wisla Cracovia sau Jiangsu Suning.
Presa din Arabia a scris şi că, dacă Dan Petrescu va semna cu Al Nassr, acesta va tranfera în zona Goflului doi jucători de la CFR Cluj: Andrei Burcă şi Damjan Djokovic. "M-au sunat foarte mulţi impresari, dar deocamdată doar discuţii. De o lună şi ceva am spus că am nevoie de o pauză, şi clubul cred că are nevoie de altceva, şi jucătorii. Mă bucur că cei de la CFR au reuşit să aducă un antrenor foarte bun", a fost anunţul făcut de Dan Petrescu la plecarea din România.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, lovitura dan petrescu, dan petrescu cfr cluj lovitura, dan petrescu lovitura cfr cluj, dan petrescu cfr cluj lovitura, dan petrescu daniel isaila lovitura cfr cluj