Retras din activitate din 2024, după zece ani petrecuţi la Real Madrid, fostul mijlocaş german Toni Kroos ar putea reveni la „Merengues”, potrivit informaţiilor publicate de The Athletic.
La 36 de ani, fostul mijlocaş german a rămas apropiat de clubul spaniol, care ar fi dorit să-i prelungească acordul în urmă cu doi ani, iar în prezent au loc discuţii privind o posibilă nouă colaborare.
Campionul mondial din 2014 şi de cinci ori câştigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid ar putea avea un destin similar cu cel al lui Zinedine Zidane, potrivit publicaţiei americane. El ar începe într-un rol de consilier, reprezentând în acelaşi timp clubul la evenimente oficiale. De asemenea, ar putea lucra mai îndeaproape cu lotul, înainte de a evolua treptat către un post de antrenor, dacă ar dori acest lucru.
Deocamdată, fostul mijlocaş se bucură de timpul petrecut cu familia, moderează un podcast împreună cu fratele său Felix şi se ocupă de Toni Kroos Academy, cu sediul în Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid, toni kroos


.webp)





