You are here:

Lovitură pentru FCSB pe piaţa transferurilor! Ţinta roş-albaştrilor e ca şi plecată în Cehia

Lovitură pentru FCSB pe piaţa transferurilor! Ţinta roş-albaştrilor e ca şi plecată în Cehia

Fotbal internațional

Comentarii

Stefan Pirgic, mijlocaşul celor de la Zeleznicar Pancevo, ar putea ajunge în campionatul Cehiei, deşi a fost dorit şi de FCSB în această perioadă de mercato.

Potrivit informaţiilor apărute în presa din Serbia, Viktoria Plzen a făcut o ofertă foarte puternică pentru fotbalistul de 23 de ani, iar clubul sârb ar fi decis să accepte propunerea. Iniţial, oficialii lui Zeleznicar nu intenţionau să îl cedeze pe Pirgic, însă suma pusă pe masă de cehi ar fi schimbat complet datele problemei.

Jurnaliştii sârbi susţin că negocierile sunt aproape încheiate, iar între Viktoria Plzen şi Zeleznicar Pancevo mai sunt de pus la punct doar câteva detalii înainte ca transferul să fie anunţat oficial.

Pirgic ar urma să ajungă la Viktoria Plzen, echipă care a terminat sezonul trecut pe locul trei în prima ligă din Cehia.

FCSB a primit vestea pe care nu voia să o audă! Transferul lui Pirgic, aproape ratat

”A sosit oferta de nerefuzat! Stefan Pirgic, fotbalistul echipei Zeleznicar, ar urma să semneze un contract cu multipla campioană a Cehiei, Viktoria Plzen.

De multe săptămâni se speculează pe seama plecării lui Stefan Pirgic în Cehia, iar în momentul de faţă lucrurile indică faptul că acesta va semna în curând contractul, acordul fiind foarte aproape.

A mai rămas doar ca părţile să pună la punct micile detalii până la oficializarea transferului în Cehia. În urma interesului manifestat de clubul românesc FCSB, în cursă au intrat şi cehii.

Zeleznicar nu era foarte dispusă să renunţe la unul dintre cei mai buni fotbalişti ai săi.

Însă, în momentul în care a sosit oferta de 1,5 milioane de euro, a urmat o răsturnare de situaţie; oficialii clubului din Pancevo le-au transmis clar cehilor că sunt pregătiţi pentru vânzarea fotbalistului. Tranzacţia ar urma să fie finalizată în cursul următoarelor zile”, transmite sportinjo.rs.

Afla mai multe despre: pancevopirgic 

viewscnt
Articole similare