You are here:

Lovitură pentru o naţională care a scris istorie cu calificarea la Cupa Mondială 2026! Şi-a pierdut selecţionerul celebru: "Este mai importantă"

Lovitură pentru o naţională care a scris istorie cu calificarea la Cupa Mondială 2026! Şi-a pierdut selecţionerul celebru: "Este mai importantă"

Cupa Mondială

Comentarii

Echipa Curaçao va trebui să se descurce fără Dick Advocaat la prima sa participare la Cupa Mondială. Selecţionerul micuţei insule din Caraibe şi-a dat demisia cu efect imediat, a anunţat luni Federaţia din Curaçao.

Sănătatea fiicei sale valorează mai mult decât o Cupă Mondială

Tehnicianul în vârstă de 78 de ani a decis să renunţe la funcţie pentru a fi alături de fiica sa, care se confruntă cu probleme grave de sănătate.

Fred Rutten, în vârstă de 63 de ani, a fost numit în locul său. Cor Pot, adjunctul lui Advocaat, şi medicul Casper van Eyck şi-au prezentat, de asemenea, demisiile.

„Am spus întotdeauna că familia este mai importantă decât fotbalul”, a declarat Dick Advocaat.

„Este, aşadar, o decizie logică. Totuşi, asta nu schimbă faptul că îmi vor lipsi foarte mult Curaçao, locuitorii săi şi colegii mei. Calificarea celei mai mici ţări membre FIFA la Cupa Mondială este unul dintre momentele importante ale carierei mele. Sunt mândru de jucătorii mei, de staff-ul meu şi de membrii consiliului de administraţie care au crezut în noi.”

Cu cei 156.000 de locuitori ai săi, Curaçao, fosta colonie olandeză, a reuşit performanţa istorică de a se califica la faza finală a Cupei Mondiale 2026, care se va desfăşura vara aceasta în Mexic, Statele Unite şi Canada.

Naţiunea, clasată pe locul 81 în ierarhia FIFA, va evolua în grupa E, urmând să înfrunte Germania (14 iunie), Ecuador (21 iunie) şi Coasta de Fildeş (25 iunie).

 

 

Afla mai multe despre: curacao 

viewscnt
Articole similare