Inter pregăteşte o vară agitată pe piaţa transferurilor, iar mijlocul terenului este una dintre zonele în care campioana Italiei vrea să intervină serios.
Potrivit La Gazzetta dello Sport, Curtis Jones este atras de o mutare în Serie A şi ar prefera Inter în faţa variantelor Newcastle şi Aston Villa. Mijlocaşul lui Liverpool se află de mai mult timp pe lista nerazzurrilor, care au fost impresionaţi de evoluţia sa într-un meci de Champions League disputat pe San Siro, în luna decembrie.
Inter l-a dorit pe Jones şi în perioada de mercato din iarnă, însă discuţiile cu Liverpool nu au avansat. Englezii ar fi încercat atunci să îl includă pe Denzel Dumfries în afacere, variantă care nu a fost acceptată de clubul italian.
În paralel, Inter continuă să îl urmărească pe Manu Koné, de la AS Roma, considerat principala ţintă pentru întărirea liniei mediane. Astfel, italienii ar putea încerca să aducă ambii mijlocaşi în vară, într-o reconstrucţie importantă a compartimentului central.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Situaţia contractuală a lui Curtis Jones poate juca în favoarea nerazzurrilor. Înţelegerea sa cu Liverpool expiră în 2027, iar mijlocaşul nu pare aproape de o prelungire, motiv pentru care Inter speră să obţină transferul la un preţ accesibil.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano








