Justin Ştefan, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, a oferit detalii despre arena unui club de tradiţie din Superliga, care aşteaptă ca autorităţile locale să acţioneze în privinţa suprafeţei de joc.
LPF, despre gazonul stadionului din Ploieşti: “Le-am atras atenţia că există riscul de a se retrage omologarea”
Stadionul „Ilie Oană” are probleme serioase cu suprafaţa de joc, iar autorităţile promit un gazon nou în 2027, după ani în care terenul a fost doar reparat.
Problema este cu atât mai importantă pentru Petrolul, deoarece stadionul este principala arenă pentru meciurile de acasă ale echipei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Suprafaţa de joc nu a fost schimbată complet de la inaugurarea stadionului, în 2011, ci doar reparată şi întreţinută.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După ce mai multe cluburi din Superliga s-au plâns de terenul de la Ploieşti, LPF a acţionat. După o perioadă de graţie, omologarea arenei ar putea fi ridicată, în cazul în care problema nu va fi remediată.
“La Petrolul deja am făcut o notificare către club şi le-am atras atenţia că există riscul de a se retrage omologarea stadionului, în măsura în care, într-un termen rezonabil, nu-şi rezolvă problemele. Tocmai pentru a-i sprijini în relaţia cu primăria, că nu le arătăm pisica neagră. Nu. Oameni buni, au fost precedentele cu gazoane, există riscul să se accidenteze jucătorii.
Ok, dacă nu vă pasă de ai voştri, nouă ne pasă de ceilalţi şi, ca atare, vă rugăm să vă rezolvaţi problema. Noi sperăm ca în baza acelei adrese şi pe baza riscului de a se ridica omologarea, cei de la primărie vor înţeleg şi că vor face demersul care trebuie”, a declarat Justin Ştefan, la Prima Sport.
Clasament competiţie oferit de Superscore
- Citește și
- Fostul star al lui PSG a rupt tăcerea după imaginile care au stârnit îngrijorare: „Am fost internat într-o clinică şi în prezent iau medicamente”
- Spania şi-a ales selecţionerul pentru următorul Campionat Mondial! A semnat până în 2030
- După apariţia informaţiilor şocante, MM Stoica a dezvăluit discuţia cu Octavian Popescu: ”Mi-a promis că iese din anturajul respectiv, dar s-a întors”
- Schimbare majoră pentru Dinamo şi FCSB! Acord pentru Arena Naţională, după supărarea din sezonul trecut: "Sunt sigur că Ciucu e un om de cuvânt"
- Dinamo îşi asigură atacul. George Puşcaş, ”câine roşu” încă trei ani: ”Suntem nerăbdători să-l vedem din nou”
- Investiţii la Arena Naţională! PMB a anunţat primele îmbunătăţiri pentru stadionul care va găzdui finala Europa League în 2028. Lucrările planificate
- Mircea Rednic, ofertat din Belgia. Antrenorul român, chemat să salveze un club aflat într-o criză uriaşă
- Ce îşi mai doreşte Ilie Dumitrescu după ce finala Europa League ajunge pe Arena Naţională în 2028: "Să fie pentru cluburile româneşti"
- Craiova l-a vânat, dar FCSB l-a luat. Cum a ratat campioana transferul jucătorului care a ajuns la rivala din Bucureşti: ”Vreau să fie foarte clar”
- Se culcă la 21.30 şi se trezeşte la 5.45 pentru Jocurile Olimpice: „Sunt la şase secunde de barem, dar voi munci”
- Marius Şumudică, interzis la FCSB. Peluza Nord: ”Mai degrabă ne desfiinţăm şi murim în chinuri decât să ajungem să-l acceptăm antrenor”
- Bomba momentului în NBA. Kawhi Leonard se întoarce la Toronto Raptors într-un transfer spectaculos
- Romania - Turcia 3-1. Calificare istorică în optimile EuroVolley, după o seară magică la Cluj
Afla mai multe despre: lpf, stadion ploiesti, teren stadion ploiesti, gazon stadion ilie oana ploiesti, justin stefan







