You are here:

LPF scoate la vânzare drepturile de difuzare la radio pentru meciurile din Liga 1

LPF scoate la vânzare drepturile de difuzare la radio pentru meciurile din Liga 1

Superliga

Comentarii

LPF aduce la cunoştinţă operatorilor de servicii de radiodifuziune din România intenţia de a cesiona drepturile de transmisie radio a meciurilor din Campionatul Naţional de Fotbal Liga 1 Betano – sezonul competiţional 2018-2019

Ofertele operatorilor de servicii de radiodifuziune pot fi depuse la sediul LPF din Bucureşti, de luni până vineri, în intervalul 8 ianuarie 2018 – 12 ianuarie 2018, orele 10.00 – 16.00.

Criteriile de calificare a ofertelor sunt următoarele:

- Operatorul de servicii de radiodifuziune să îndeplinească toate condiţiile necesare funcţionării, în conformitate cu legislaţia aplicabilă. Dovada îndeplinirii acestei condiţii se va face prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere în acest sens, semnată de reprezentantul legal al respectivului operator;

- Operatorul de servicii de radiodifuziune va asigura toate condiţiile tehnice necesare transmisiunii radio corespunzătoare a meciurilor de fotbal şi va asigura prezenţa unui comentator sportiv la disputarea fiecărui meci de fotbal în vederea realizării unei transmisii live a respectivului meci, pe o perioadă de minim 12 minute (continuu sau în fracţii de transmisiune, în funcţie de formatul emisiunilor sportive ale postului respectiv). Dovada îndeplinirii acestei condiţii se va face prin depunerea unei declaraţii pe propria răspundere în acest sens, semnată de reprezentantul legal al respectivului operator;

- Postul radio aparţinând operatorului de servicii de radiodifuziune dispune de acoperire de minim 90% a teritoriului României. Dovada îndeplinirii acestei condiţii va fi făcută printr-o certificare emisă de autorităţile abilitate.

Criteriul de departajare a ofertelor declarate calificate este preţul cel mai ridicat.

Comisia de realizare a procedurii din cadrul LPF va stabili ofertele calificate şi va desemna operatorul câştigător al procedurii, urmând ca LPF şi operatorul desemnat câştigător să încheie contractul de cesiune a drepturilor de transmisie radio aferente meciurilor din Campionatul Naţional de Fotbal Liga 1 Betano – sezonul competiţional 2018-2019.

Afla mai multe despre: lpfradiodrepturi tv 

viewscnt
Articole similare