You are here:

LPF vrea să intorducă VAR în Liga 1, iar FRF amână acest proiect. Discuţii aprinse între cele două tabere

LPF vrea să intorducă VAR în Liga 1, iar FRF amână acest proiect. Discuţii aprinse între cele două tabere

Fotbal intern

Comentarii

Cei de la LPF vor să introducă cât mai rapid tehnologia VAR în Liga 1, însă, FRF întârzie implementarea arbitrajului video.

LPF vrea să intorducă VAR în Liga 1, iar FRF amână acest proiect

Cei de la LPF vor să introducă cât mai rapid tehnologia VAR în Liga 1, însă, FRF întârzie implementarea arbitrajului video.

Secretarul general al LPF, Justin Şefan, îi acuză pe cei de la FRF pentru întârzierea implementării tehnologiei VAR în campionatele din România. Justin Ştefan spune că va merge la FIFA pemntru a media divergenţa cu FRF. 

"Dispoziţiile Legii Sportului sunt clare. Cheltuielile de formare a arbitrilor sunt de partea FRF. Vom anunţa o nouă persoană responsabilă VAR din partea arbitrilor, iar lucrurile se vor debloca, probabil, în zilele viitoare.

Pentru că nu ne place plimbarea asta continuă, ne vom adresa la FIFA ca să medieze această tărăgănare a situaţiei. În momentul în care ne vom întâlni cu preşedinţii de club, vom prezenta toată documentaţia şi corespondenţa pe acest subiect, VAR-ul.

Dacă nu se va debloca situaţia, toată lumea ştie cine a fost de vină!  E un război rece între noi şi FRF! Însă trebuie stabilit cine este SUA şi cine Uniunea Sovietică", a declarat secretarul general al LPF, Justin Ştefan, pentru ProSport.

LFP anunţă redeschiderea stadioanelor pentru spectatori

LPF doreşte modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, în sensul de a permite vânzarea şi consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive. LPF şi MTS au discutat posibilitatea redeschiderii stadioanelor pentru spectatori în fotbalul românesc.

"Fanii fotbalului românesc sunt o forţă, au foarte multe idei corecte, iar astăzi, în cadrul întâlnirii cu ministrul sportului Eduard Novak, am dezbătut oportunitatea modificării Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.

În cadrul discuţiei, am avansat propunerea de a modifica legea în sensul de a permite vânzarea şi consumul berii slab alcoolizate în cadrul arenelor sportive, acest lucru fiind permis în alte ţări europene", a scris secretarul general al LPF, Justin Ştefan, pe Facebook.

În cadrul întâlnirii cu ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, oficialii LPF au discutat şi despre revenirea spectatorilor pe stadioane.

"Ne-am întâlnit astăzi cu ministrul Eduard Novak. Ne-a asigurat că avem sprijinul lui pentru deschiderea stadioanelor. Urmează să avem discuţii cu domnii Arafat şi Voiculescu în perioadă imediat următoare, sens în care vom trimite solicitări oficiale către IGSU şi Ministerul Sănătăţii.

Le vom demonstra acestor domni că regulile propuse de noi asigură protejarea sănătăţii oamenilor şi, împreună cu liderii de galerii, ne vom asumă respectarea acelor reguli, în caz contrar urmând a acceptă ideea de a se reveni asupra deciziei de deschidere a stadioanelor.

Le vom cere să înceteze imediat orice formă de discriminare în raport cu fanii din fotbalul românesc şi să asigure un tratament egal al sportului în raport cu alte activităţi de divertisment precum spectacolele, cinematografele, restaurantele etc. Este inacceptabil că industria sportului să fie tratată diferit în raport cu alte industrii. Familia sportului românesc s-a trezit şi nu va permite nimănui că sportul şi fanii săi să nu fie respectaţi", a precizat Ştefan.

În urmă cu câţiva ani, UEFA a renunţat la interdicţia de vânzare a berii la meciurile care se dispută sub egida sa, însă comercializarea acestei băuturi pe stadione se poate face numai cu acordul autorităţilor din fiecare ţară.

Afla mai multe despre: lpffrffifa 

viewscnt
Articole similare