Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Lucas Paqueta a sărbătorit victoria cu Monaco la maternitate. Soţia fotbalistului a născut al doilea copil al cuplului: "O emoţie care se repetă"

Lucas Paqueta a sărbătorit victoria cu Monaco la maternitate. Soţia fotbalistului a născut al doilea copil al cuplului: "O emoţie care se repetă"
Comentarii

Mijlocaşul brazilian Lucas Paqueta a jucat, duminică, până în minutul 75 al meciului câştigat de echipa lui, Olympique Lyon, cu Monaco, în Ligue 1.

El a revenit cu echipa imediat după meci la Lyon, iar de la aeroport a mers direct la maternitate. Soţia lui, Maria Eduarda Fournier, a născut un băiat, Filippo, luni, la ora locală 05:24, al doilea copil al cuplului.

"O zi foarte specială! Bine ai venit pe lume, fiul meu! O emoţie care se repetă!", a scris jucătorul, pe reţelele de socializare.

Mijlocaşul ofensiv, în vârstă de 23 de ani, s-a alăturat echipei din Lyon la începutul sezonului, venind de la AC Milan, pentru 20 de milioane de euro. În acest campionat, el a marcat şase goluri şi a oferit patru pase decisive în 27 de meciuri în Ligue 1.

Paqueta are 13 selecţii la echipa naţională şi două goluri marcate.

Olympique Lyon a învins-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-1), pe AS Monaco, în etapa a 35-a din Ligue 1.

Au marcat: Volland '23, Ben Yedder '86 (p) / Depay '57, Marcelo '77, Cherki '89.

Caqueret (Lyon) a fost eliminat în minutul 70 de centralul Clement Turpin, după ce a primit două cartonaşe galbene. Apoi, după o încăierare generală în finalul meciului, Geubbels şi Pellegri (AS Monaco), respectiv Marcelo şi De Sciglio au văzut şi ei cartonaşul roşu, în minutul 90+5.

În urma acestei înfrângeri, Monaco, neînvinsă din 3 martie, ratează ocazia de a se menţine cu şanse bune în lupta pentru titlu. Echipa din Principat rămâne cu 71 de puncte, pe locul 3, după Lille, 76 de puncte, şi după PSG, 75 de puncte, dar înaintea celor de la Lyon, care au acumulat 70 de puncte şi sunt pe locul 4.

Afla mai multe despre: paqueta 

viewscnt
Articole similare