Selecţionerul României, Mircea Lucescu (80 de ani), a susţinut o conferinţă de presă după eşecul cu Bosnia şi a tras concluziile.
Mircea Lucescu a continuat ”meciul” său cu arbitrajul, dar şi cu condiţiile de la Zenica
România a pierdut cu Bosnia, în deplasare, scor 1-3, în etapa a şaptea din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2026. Tricolorii au condus cu 1-0 la pauză, dar au fost spulberaţi în repriza a doua, fapt la care a contribuit şi Drăguş cu eliminarea sa.
La finalul meciului, Mircea Lucescu a "distrus" arbitrajul lui Michael Oliver, atât pentru faza eliminării lui Denis Drăguş, cât şi pentru lovitura brutală aplicată lui Marius Marin.
De asemenea, selecţionerul naţionalei României nu i-a omis nici pe bosniaci, care au transmis mesaje rasiste românilor deplasaţi la Zenica.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”În ambele partide am fost superiori, ei au avut doar repriza asta a doua. Nu era normal ca la acest meci să vină un arbitru englez (n.r. Michael Oliver). A fost o interpretare total diferită. În repriza a doua au intrat cu o agresivitate ieşită din comun. Au început foarte tare. Am ieşit în dezavantaj.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Arbitrul nu a luat decizii la fel pentru ambele echipe. Unul e cu urechea tăiată, ruptă (n.r. Marius Marin), celălalt (n.r. Drăguş) eliminat, consider nemeritat. Arbitrul nu a făcut doi pasi şi a scos cartonaşul roşu. M-am uitat cu atenţie. Putea să dea cartonaşul galben ca să fie o decizie corectă. Arbitrul s-a repezit să dea roşu, nu s-a dus nici la VAR.
Nu meritam să pierderm meciul după prima repriză, dar două centrări şi un şut au făcut diferenţa. Sunt mulţumit de jocul făcut în prima repriză şi de jocul de la Bucureşti. Sunt mulţumit că echipa creşte şi că va continua să crească. Vom juca şi barajul şi vom vedea ce va fi”, a declarat Lucescu, la conferinţa de presă de după meci.
Mai mult decât atât, Mircea Lucescu a criticat în mod vehement condiţiile stadionului de la Zenica şi a subliniat faptul că delegaţia Bosniei a avut parte de cele mai bune condiţii la meciul tur de la Bucureşti.
”O lipsă de ospitaltiate ca aici nu am văzut în toată cariera mea. Acesta nu e stadion de fotbal. Am stat pe un culoar de un singur metru, pe un scaun.
Noi ne-am comportat foarte bine cu ei. La Bucureşti au fost primiţi extraordinar, au avut cele mai bune condiţii pe care le puteau avea. Românii nu au fluierat imnul. Aici nu am auzit imnul din cauza fluierăturilor.
Vorbesc despre ce s-a întâmplat astăzi. Ospitalitatea lor se manifestă în felul acesta, trebuie respect pentru oameni. Suporterii lor încurajează fantastic echipa, acum înţeleg de ce joacă aici, dar condiţiile sunt mizerabile. Apreciez suporterii, atmosfera, dar nu ospitalitatea. Trebuie respect şi pentru alţii”, a adăugat selecţionerul României.
El a punctat şi câteva aspecte la nivel individual care nu i-au plăcut la anumiţi jucători din echipa sa.
”Ei nu au avut ocazii de niciun fel, mingi lungi, la bătaie, iar arbitrul a favorizat modul acesta de a a juca. La fiecare gol al lor a fost fault în atac al celor doi jucători mari din faţă. Golul al treilea a fost un euro-şut. Aşa l-au marcat.
Eu imi reproşez altceva, că nu am avut curaj în repriza a doua. Puteam să marcăm mai multe goluri dacă jucătorii erau mai profesionişti în fata porţii, dar s-au relaxat. Toate duelurile individuale au fost interpretate în favoarea lor şi asta le-a dat curaj lor.
Când vezi că nu dă cartonaş roşu la faultul asupra lui Marin şi îi dă roşu lui Drăguş, iar jucătorul lor face şi o scenă (n.r. de simulare). În meciurile cu ei se întâmplă de două ori acelaşi lucru. Au câştigat, foarte bine, să ne întâlnim cu ei la baraj si vor juca la fel ca la Bucureşti, adică maximum 10 minute.
România trebuie să plece de la nivelul arătat în meciul cu Austria şi prima repriză cu Bosnia. Sperăm să revină şi ceilalţi jucători importanţi. Cei doi (n.r. fundaşi centrali) au jucat pentru prima dată împreună.
Racoviţan putea să fie mai atent şi să-şi folosească mai mult corpul la golul lui Dzeko, dar asta face parte din joc. Nu poţi să duci un jucător la nivelul acesta peste noapte.
Dacă nu ar fi fost această teamă de dueluri individuale, nu am fi pierdut meciul. Şi la 1-1 puteam să terminăm fără probleme. Poate puteam să-l schimb mai devreme pe Mihailă, când s-a accidentat, şi poate blocam acel şut”, a completat Mircea Lucescu.
În urma acestui rezultat înregistrat, România este pe locul 3 în clasamentul grupei H, cu 10 puncte, în timp ce Bosnia este pe 2 (16 puncte), iar Austria este lider (18).
- Citește și
- ”Mingea a fost rotundă pentru ei şi pătrată pentru noi”. ”Ploaie” de critici pentru atitudinea României din repriza a doua: ”Nu-ţi poti închipui!”
- "Nu, Bosnia nu e mai bună!". Valentin Mihăilă a dat verdictul după meciul "incendiar" de la Zenica: "La primul gol am greşit, eu puteam da mingea afară"
- Ianis Hagi l-a tras la răspundere pe arbitru pentru înfrângerea României cu Bosnia: "Nu poţi să nu faci asta! I-am spus"
Afla mai multe despre: romania, echipa nationala, mircea lucescu, bosnia, cm 2026


.webp)





