PFC Ludogoreţ anunţă că cel de-al doilea test pentru coronavirus al întregii delegaţii clubului care a fost la Milano pentru meciul cu Inter este negativ.
În ultimele zile, echipa Ludogoreţ a fost găzduită la baza naţionalei din Boyana, unde a aşteptat o perioadă necesară pentru un al doilea test pentru a oferi o garanţie de 100% că nimeni nu a fost infectat cu coronavirus.
"Conducerea clubului transmite mulţumiri speciale guvernului bulgar, Academiei militare-Medicale şi centrului de criză pentru combaterea coronavirusa pentru cooperarea şi empatia în conservarea sănătăţii jucătorilor de fotbal, antrenorilor şi angajaţilor din PFC Ludogoreţ", anunţă gruparea bulgară.
Vineri, federaţia bulgară a anunţat că a decis să amâne meciul echipei Ludogoreţ din campionat, după ce formaţia a evoluat cu Internazionale Milano, în 16-imile Ligii Europa.
Echipa bulgară, la care evoluează atacantul Claudiu Keşeru şi fundaşii Cosmin Moţi şi Dragoş Grigore, ar fi trebuit să joace duminică, în campionat, cu FK Arda Kardjali, însă meciul a fost amânat pentru 18 martie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ludogorets