La prezentarea sa ca nou selecţioner, Gică Hagi (61 de ani) a fost chestionat şi cu privire la precedentul său mandat de la coducerea naţionalei României.
Cum a vorbit Hagi acum, despre mandatul din 2001: ”Sunt altfel acum”
Gică Hagi, în vârstă de 61 de ani, a fost numit, luni, în funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României. Numirea sa vine la aproape două săptămâni după decesul lui Mircea Lucescu.
În cadrul conferinţei de prezentare, Gică Hagi a fost întrebat şi despre primul său mandat de la cârma tricolorilor, în 2001, atunci când a stat pe bancă la dramaticul baraj cu Slovenia, în care s-a pierdut calificarea la CM 2002.
Introducerea subiectului fost făcută astfel: ”În urmă cu 25 de ani, aţi declarat că aţi fost adus la naţională doar pentru nume, apoi aţi fost lăsat singur, singur, singur”, iar Gică Hagi a răspuns în felul următor:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eram tânăr şi neliniştit atunci. Sunt altfel acum, nu are rost să mai amintim ce a fost, important e ce e acum. Sunt mai experimentat, sunt mai antrenor, sunt un om care a progresat foarte mult”, a declarat Hagi, la conferinţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gică Hagi a mai fost selecţionerul echipei naţionale a României în perioada septembrie 2001 - noiembrie 2001, atunci când s-a ratat calificarea la CM 2002.
În acel interval de timp, ”Regele” i-a pregătit pe tricolori în patru partide: două din preliminariile Cupei Mondiale din 2002 (victorie 2-0 cu Ungaria şi remiză 1-1 cu Georgia) şi două din barajul de calificare la turneul final (1-2 cu Slovenia la Ljubljana şi 1-1 la Bucureşti).
- Citește și
- Veste bună pentru Sorana Cîrstea. Ce informaţie importantă a primit jucătoarea din România, în ultimei an al carierei
- Angajamentul luat de Gică Hagi ”acum 10 ani” pentru naţionala României. ”Regele”: ”Am promis şi am depăşit numărul. Ianis e unul dintre ei”
- Gigi Becali, prima reacţie despre posibila plecare a lui Mirel Rădoi de la FCSB: ”Asta e o ofertă pe care ţi-o pot da şi eu. El a început să râdă”
Afla mai multe despre: gica hagi, romania, echipa nationala, cm 2002








