Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Lui Rednic îi arde de glume în Belgia: "I-am spus chiar că vreau să fiu campion"

Lui Rednic îi arde de glume în Belgia: "I-am spus chiar că vreau să fiu campion"
Comentarii

Echipa pregătită de Mircea Rednic şi pentru care evoluează Dorin Rotariu, Mouscron, are un parcurs excelent în campionatul Belgiei. După ce în sezonul trecut s-a salvat cu emoţii de la retrogradare, de această dată, după opt, etape echipa românilor se află pe locul opt în clasament. Astfel, Mircea Rednic şi-a permis să şi glumească în presa belgiană.

"Chiar nu ne aşteptam să avem un asemenea start de sezon, dar trebuie să o ţinem tot aşa. Avem nevoie de încă 30 de puncte pentru a fi siguri de evitarea retrogradării. Doar preşedintele clubului poate decide dacă vrea mai mult sau dacă vom păstra lucrurile aşa. La începutul sezonului, am glumit cu el şi i-am spus că vreau să fiu campionat cu Mouscron" , a spus Rednic pentru belgienii de la rtbf.be

În ultima etapă, Mouscron s-a impus pe propriul teren, 3-2, cu Eupen. Cu 16 puncte, echipa pregătită de Mircea Rednic este pe locul patru în campionatul Belgiei, după opt etape, la cinci puncte în spatele liderului Club Brugge.

Afla mai multe despre: mircea rednicmouscronbelgiadorin rotariuclub bruggeanderlecht 

viewscnt
Articole similare