Fostul internaţional portughez Luis Figo, care iniţial şi-a pus candidatura pentru alegerile din 29 mai pentru preşedinţia FIFA, a declarat după demisia lui Sepp Blatter că în sfârşit a venit momentul schimbării.
"În sfârşit a venit momentul schimbării. Acum trebuie să găsim o soluţie pentru a deschide o nouă eră de transparenţă şi democraţie la FIFA", a scris Figo pe contul său de Twitter.
Luis Figo şi-a anunţat, cu o săptămână înaintea votului, retragerea din cursa pentru preşedinţia FIFA.
Elveţianul Joseph Blatter a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, că demisionează din funcţia de preşedinte al FIFA, după ce a fost reales, vineri, pentru a cincea oară. Un Congres Excepţional al FIFA va avea loc în perioada următoare pentru desemnarea succesorului.
Joseph Blatter a câştigat, în 29 mai, la Zurich, un al cincilea mandat la preşedinţia FIFA, după ce, în urma voturilor din primul tur de scrutin, contracandidatul său, Prinţul iordanian Ali bin Al Hussein, s-a retras din cursă.
În primul tur, Blatter a obţinut 133 de voturi, iar Prinţul Ali 73.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.