You are here:

Lupescu a ajuns în fieful lui Burleanu şi-a fost primit exemplar: "Federaţia are nevoie de oameni care să unească, nu să dezbine!"

Lupescu a ajuns în fieful lui Burleanu şi-a fost primit exemplar: "Federaţia are nevoie de oameni care să unească, nu să dezbine!"

Fotbal

Comentarii

Ionuţ Lupescu continuă turul electoral pentru alegerile de pe 18 aprilie de la Federaţia Română de Fotbal. Ultima oprire a avut loc aseară la Bacău, chiar oraşul unde s-a născut actualul preşedinte al FRF, Răzvan Burleanu

"În această după-amiază m-am întâlnit cu membrii FRF din Bacău, Vaslui şi Neamţ. Aici, la Bacău s-au născut multe idei bune pe care mi le-am notat. I-am asigurat pe toţi că ne vom vedea foarte des şi după alegeri, pentru că vom lucra împreună în comisii şi pe proiecte în care e mare nevoie de experienţa lor. Am de gând să creez un sistem foarte bine pus la punct de audienţe, care să funcţioneze şi la Federaţie, dar şi regional, astfel încât, oamenii de fotbal nu doar să fie auziţi, ci chiar ascultaţi şi, mai ales, să găsească suport real. Mâine vom porni spre zona de nord a Moldovei şi sunt nerăbdător să mă întâlnesc şi cu cei de acolo", a scris Lupescu pe Facebook.

Înainte de a ajunge la Bacău, Lupescu a fost prezent la o întâlnire la Brăila: "Ca peste tot în ţară, oamenii de fotbal mi-au menţionat aceeaşi problemă a legislaţiei defectuoase, care îndepărtează de sport investiţiile majore. Fotbalul va reuşi să aibă în legiuitor un partener atunci când va avea conducători cu mai multă credibilitate şi experienţă care să dea dovadă de transparenţă şi respect. Paradoxal, oamenii politici vor legifera în favoarea fotbalului, abia atunci când nu se vor mai regăsi în lumea fotbalului, atunci când fotbalul nu va mai copia anumite comportamente politice.

De aceea, în loc să fie jigniţi, de dragul unei campanii electorale, toţi marii antrenori români, toţi foştii mari fotbalişti, cluburile şi finaţatorii şi toţi cei care au cu adevarat respectul societăţii, trebuie puşi împreună pentru viitorul fotbalului. Relaţiile şi credibilitatea lor trebuie utilizată pentru a împinge lucrurile. Federaţia are nevoie de oameni echilibraţi, civilizaţi, care să ştie să fie mediatori, de oameni care să unească, nu să dezbine. Le mulţumesc oamenilor de fotbal din Brăila pentru propunerile lor, pe care le-am şi adaugat la Programul-manifest".

 

Afla mai multe despre: ionut lupescualegerifrfcampanie 

viewscnt
Articole similare