Raul Opruţ a avut un discurs dur la adresa lui Sorin Vădana, arbitrul confruntării Dinamo - FC Botoşani din etapa a 11-a a Superligii.
Dinamo a condus-o cu FC Botoşani cu 2-0, iar partida părea că se va încheia cu victoria ”câinilor”. Cu toate acestea, meciul a luat o întorsătură fabuloasă, iar echipa antrenată de fostul dinamovist Liviu Ciobotariu a reuşit să egaleze nesperat.
În minutele de prelungire, Raul Opruţ a încercat o deposedare în marginea terenului, dar arbitrul Sorin Vădana a considerat că nu este o intervenţie regulamentară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cuprins de nervi, internaţionalul român i-a adresat câteva cuvinte care cu siguranţă l-au deranjat pe centralul partidei şi a primit al doilea cartonaş galben, fiind eliminat de pe teren.
Ce a declarat Raul Opruţ, după Dinamo - Botoşani 2-2
„Am făcut un meci bun, din păcate în repriză a două nu am ştiut bine să gestionăm meciul. Trebuie să fie o învăţătură de minte pentru noi, cred că putem să gestionăm mai bine acest avantaj
Dacă nu-mi dădea al doilea galben nu aş fi vrut să vorbesc despre domnul arbitru. M-a aşteptat să fac un fault după o discuţie pe care am avut-o la penalty.
La al doilea fault am alunecat, nu a fost o intenţie din partea mea să-l faultez. Am avut o discuţie mai aprinsă la VAR, greşesc şi eu, dar am fost aşteptat la primul fault şi am primit primul galben.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Mergem înainte, mergem la următorul meci că să câştigăm cele trei puncte. Avem mulţi accidentaţi, e normal să vină şi suspendări până la urmă. Nu e plăcut să fie atâţi indisponibili, dar sper să trecem cu bine peste această perioadă, pentru că vine pauză (n.r. – pentru meciurile naţionalei din Liga Naţiunilor).
Noi vrem să fim agresivi în sensul bun. Sunt lucruri care se întâmplă în fotbalul mare, nu doar la noi, trebuie să fim mai atenţi mai ales când primeşti primul galben”, a spus Răul Opruţ
-
VIDEO | Cartonaşul roşu primit de Raul Opruţ în Dinamo - Botoşani 2-2