Cristiano Bergodi (61 de ani) a dat primele sale declaraţii după ce a devenit noul antrenor al lui U Cluj.
U Cluj a anunţat, în mod oficial, numirea lui Cristiano Bergodi în funcţia de antrenor principal al echipei. Italianul a venit în locul lui Ioan Ovidiu Sabău şi a semnat un contract valabil până în 2027.
Acum, el a oferit şi prima sa reacţie după revenirea pe banca tehnică a unei echipe din campionatul României. Acesta a subliniat că abia aşteaptă să se apuce de treabă şi să ducă gruparea din Cluj-Napoca din nou spre marea performanţă: calificarea în play-off.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Sunt bucuros că am revenit aici la Cluj. Este un oraş frumos, am fost în 2007 şi a rămas în inima mea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vreau să mulţumesc conducerii clubului, în persoana lui Radu Constantea, dar şi lui Gabi Giurgiu şi tuturor care au făcut acest lucru posibil. Consider că echipa este bună, de tradiţie şi mă bucur că am revenit aici.
Am văzut meciuri, da, am urmărit fotbalul românesc cât timp am stat acasă. Anul trecut au făcut un campionat bun. Echipa este bună, cu un lot bun, care are calitate. Trece printr-o perioadă mai puţin bună, de asta sunt eu aici.
Sunt momente şi momente, am încredere în ceea ce fac. Nu mi-e uşor, cu tot respectul, să vorbesc despre ce s-a întâmplat cu Universitatea.
Anul trecut a avut o performanţă care a intrat în istoria acestui club. În acest moment, am nevoie numai de timp să pregătesc echipa. Sunt sigur că vom face o treabă bună, dar nu sunt magician ca să pot spune care sunt problemele.
Eu mă adaptez în funcţie de caracteristicile jucătorilor. Dacă un jucător are calitate, încerc să construiesc ceva pentru el, un sistem de joc.
Vreau să-mi fac meseria cât de bine pot. Sunt foarte bucuros, credeţi-mă! Am motivaţie, entuziasm şi sunt aici să redresez echipa. Jucătorii sunt principalii actori, ei intră pe teren.
Urmează să discut cu jucătorii, nu am apucat până acum. Eu sunt optimist, avem un grup bun, trebuie să fie unit. Am entuziasm, jucătorii trebuie să simtă că a venit un antrenor.
Nu spun că acum că Sabău nu era antrenor, jos pălăria pentru el! Cine mă urmăreşte, bine, cine nu, stă afară, nu e problemă.
Eu vreau să fac performanţă, m-am săturat de stat acasă. Vreau să fac ceva deosebit aici şi trebuie să le arăt jucătorilor că am entuziasm. Obiectivul e să jucăm bine, să avem un joc solid”, a declarat Bergodi, la prezentarea sa la U Cluj.
În momentul de faţă, ”şepcile roşii” ocupă locul 10, cu 14 puncte. Cristiano Bergodi a antrenat-o ultima oară pe Rapid în sezonul 2023-2024, timp de 37 de meciuri.
Afla mai multe despre: u cluj, cristiano bergodi, superliga