Fosta sportivă Margaret Court a criticat Federaţia Australiană de Tenis (TA), după apariţia sa la Australian Open, ea spunând că forul a discriminat-o din cauza faptului că se opune căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, relatează Reuters.
Court a fost invitată de Tennis Australia la Melbourne Park pentru marcarea împlinirii a 50 de ani de la câştigarea de către ea a grand slam-ului de la Antipozi. Forul a precizat, atunci când a anunţat evenimentul, că se delimitează de părerile personale ale lui Court.
La Australian Open, înaintea unul meci din sferturile de finală, a avut loc o ceremonie discretă în cadrul căreia Court a primit o replică a trofeului, după prezentarea unui filmuleţ scurt cu performanţele sale.
Court, care a fost prezentă la mai multe meciuri la ediţia din acest an a turneului, a declarat că a fost tratată incorect din cauza opiniilor sale cu privire la căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi la alte subiecte asemănătoare cu acesta. În plus, ea s-a plâns că nu I s-a dat un microfon la ceremonie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“M-au arătat cu degetul şi au încercat să discrimineze tot ce am făcut. Cred că acest lucru este foarte trist”, a afirmat fosta sportivă.
Tennis Australia a reacţionat precizând că Margaret Court şi-a dat acordul dinainte cu privire la detaliile ceremoniei.
“Suntem foarte dezamăgiţi să auzim acum de nemulţumirile sale, pe care nu le-a exprimat în perioada Australian Open. Tennis Australia i-a invitat pe Margaret şi pe soţul său Barry Court împreună cu 16 membri ai familiei lor, la cele două săptămâni de turneu. TA a acoperit costurile deplasării, cazării, micului dejun şi ale accesului special pentru familia sa, alături de cele legate de ospitalitate la eveniment, care au inclus peste 100 de bilete”, a explicat federaţia.
La finalul anului trecut, Margaret Court, care deţine recordul de grand slam-uri câştigate în tenisul feminin, 24, a lansat o tiradă împotriva sportivilor transsexuali şi a numit predarea de materiale LGBTI (lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali şi intersexuali) în şcoli drept o lucrătură a "diavolului", într-o predică înflăcărată la biserica ei din Perth. Court este pastor creştin la Biserica Victory Life.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În trecut, Maragert Court a fost criticată de activiştii LGBTI şi de anumiţi jucători şi foşti jucători de tenis pentru că şi-a exprimat opoziţia faţă de căsătoriile între persoane de acelaşi sex.
Afla mai multe despre: margaret court, australia, discriminare