You are here:

”M-au executat”. Chiajna lui Dică a fost umilită şi Ionuţ Chirilă şi-a adus aminte: ”Cum să ajungă în halul ăsta o echipă cu buget de Liga 1?”

”M-au executat”. Chiajna lui Dică a fost umilită şi Ionuţ Chirilă şi-a adus aminte: ”Cum să ajungă în halul ăsta o echipă cu buget de Liga 1?”

Liga 2

Comentarii

Ionuţ Chirilă (59 de ani) a văzut prin ce trece Concordia Chiajna în acest sezon şi şi-a adus aminte de perioada în care a antrenat-o el pe formaţia ilfoveană.

Concordia Chiajna a suferit o înfrângere umilitoare, după ce a fost bătută, scor 1-4, de Câmpulung, ultima clasată din Grupa B a play-out-ului Ligii 2, în runda a treia.

La finalul meciului, Nicolae Dică a fost extrem de aspru şi a avut un discurs dur la adresa echipei şi a jucătorilor pe care îi antrenează.

Ionuţ Chirilă a răbufnit după ce a văzut ce se întâmplă la Chiajna: ”Cum am reuşit doar eu?”

Despre situaţia formaţiei din Chiajna a vorbit şi Ionuţ Chirilă, cel care a pregătit-o pe gruparea de la periferia Bucureştiului în perioada 2013-2014.

”De echipa mea nu mai spui nimic? De echipa pe care am dus-o la două puncte de Europa League şi devenise exponentul fotbalului spectacol, cu 7 jucători sub 23 de ani?

Că de 10 ani, de când m-au executat, au schimbat 17 antrenori şi nu pot să promoveze, iar acum au ajuns în situaţia să piardă cu Câmpulung Muscel cu 4-1.

O echipă cu buget de Liga 1 şi cu o bază cu 800 de copii acolo să ajungă în halul ăsta? Cum am reuşit doar eu şi după 17 antrenori nu au reuşit?”, a declarat Ionuţ Chirilă, potrivit Iamsport.

Ultima echipă antrenată de Ionuţ Chirilă a fost Academica Clinceni în partea a doua anului 2021, la cârma căreia a stat nouă meciuri.

Afla mai multe despre: liga 2ionut chirilaconcordia chiajnanicolae dica 

viewscnt
Articole similare