Ajuns la 33 de ani şi legitimat în prezent la Hapoel Haifa, Gabi Tamaş este considerat de mulţi unul dintre cei mai buni fundaşi români din ultimul deceniu, însă părerea unanimă e că acesta nu şi-a atins potenţialul maxim din cauza problemelor din viaţa extrasportivă.
Agentul jucătorului, Florin Manea, spune însă că acesta a fost întotdeauna ireproşabil în ceea ce priveşte pregătirea şi modul în care se prezenta la meciuri şi oferă exemple în acest sens din perioada în care Tamaş a evoluat în Anglia, la West Bromwich Albion, unde i-a avut antrenori pe Roberto Di Matteo şi Roy Hodgson.
"Gabi Tamaş avea o grămadă de bani la West Brom, o grămadă. Mai avea un an de contract şi a zis «Vreau să mă duc să joc». A renunţat la bani ca să joace. La un moment dat mă certam cu el că a vrut să dea probe. «Cum să te duci mă la probe, eşti jucător de naţională'. «Nu, mă duc la probă, nu-i nicio problemă».
După ce s-a întâmplat episodul cu Clujul, când l-am dus la CFR şi s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Mi-a zis «Gata, în iarnă mă duci unde vrei, în probă». Cum să te duc în probă? Eşti ditamai jucătorul. «Ce, mă, mie nu mi-e frică, eu sunt fotbalist!». Asta-i atitudinea!
"Vine Roy Hodgson la West Brom şi nu prea îl băga, erau în pregătiri. Şi-mi zice «Găseşte-mi echipă că dacă nu-mi găseşti în pregătiri eu sunt cel mai bun şi mă bagă titular ăsta şi nu mă mai vinzi». Zic: «Da». Când a început campionatul cu Roy Hodgson, 6 meciuri a fost Tamaş titular. Nu l-a mişcat nimeni de acolo. I-a dat lu' unu un cot, a stat 3 etape şi de atunci a pierdut echipa. M-a chemat Roy Hodgson şi mi-a zis: «Trebuie să facem ceva, îmi place foarte mult». Tamaş e un fenomen. Este, după părerea mea, unul dintre cei mai buni fundaşi pe care i-am avut în ultimul timp. Lui Tamaş fotbalistul nu ai ce să îi reproşezi".
Când a promovat cu West Brom în prima ligă a fost euforie, să joci în Premier League... Vara aia am fost împreună, ne-am distrat toată vara. Venea pre sezonul cu West Brom şi i-am zis să ne potolim. Mi-a zis «Taci, bă, că o să fiu cel mai bun». Se duce în pre sezon... Mă sună Di Matteo după o săptămână: «Florine, se vede că Gabi s-a pregătit foarte bine în vacanţă». Am crezut că mă ia la mişto. Zice: «E primul la toate testele!». Bă, eşti nebun, cum să fie fie primul? De abia îmi revenisem eu. Şi-l sun: «Ce faci, mă?» «Primul sunt. Mă doare un pic ficatul, dar sunt primul». E un fenomen!", a povestit Manea la ProSport LIVE.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tamas, anglia, wta, di matteo, roy hodgson