You are here:

Macedonia de Nord, scandal la Bucureşti! Grecia cere modificarea echipamentului de joc pentru EURO 2020. Care e motivul

Macedonia de Nord, scandal la Bucureşti! Grecia cere modificarea echipamentului de joc pentru EURO 2020. Care e motivul

EURO 2020

Comentarii

Grecia a cerut modificarea echipamentului de joc al naţionalei Macedoniei de Nord, prezente la Bucureşti pentru EURO 2020, prin vocea ministrului de externe Nikos Dendias.

  • În 2018, fosta republică iugoslavă a ajuns la un acord cu Atena prin care şi-a schimbat numele în Republica Macedonia de Nord, pentru a se distige astfel de provincia greacă Macedonia.
  • Schimbarea numelui a avut loc în urma ratificării de către Grecia a protocolului de aderare la NATO a Macedoniei. 

Macedonia de Nord, controversă la EURO 2020

După ce Ucraina a fost obligată de UEFA să-şi schimbe echipamentele de joc de la Campionatul European, la presiunile Rusiei, acum o altă naţională are probleme. 

Ministrul de externe al Greciei, Nikos Dendias, l-a notificat pe omologul său din Macedonia de Nord, Bujar Osmani, pentru modificarea echipamentului naţionalei antrenate de Igor Angelovski.

După semnarea Acordului de la Prespa, Grecia face presiuni ca Macedonia de Nord să respecte înţelegerea. Elenii vor ca naţionala ţării vecine să nu mai folosească acronimul "MKD" la EURO 2020, care se află pe emblema de pe tricouri. În schimb, grecii le-au sugerat acronime care să corespundă denumirilor Macedonia de Nord sau Republica Macedonia de Nord. 

În plus, se doreşte ca federaţia de fotbal din Macedonia de Nord să-şi schimbe oficial numele, pentru a se alinia înţelegerii dintre cele două ţări. 

Inclusiv ministrul sporturilor din Grecia, Lefteris Avgenakis, i s-a adresat preşedintelui UEFA, Aleksander Ceferin, în această privinţă. 

Naţionala Macedoniei de Nord e cantonată la Bucureşti pentru meciurile de la EURO 2020. Duminică seara, naţionala a pierdut primul meci al grupei, în faţa Austriei, scor 3-1, pe Arena Naţională. 

 

Afla mai multe despre: macedonia de nordmacedonia de nord euro 2020macedonia de nord romaniamacedonia de nord bucuresti 

viewscnt
Articole similare