Lucian Sânmărtean e liber de contract, dar continuă să se pregătească. Mijlocaşul se antrenează cu FC Voluntari şi n-ar refuza o revenire în Liga I.
"Am antrenamente în fiecare zi, mereu mă pregătesc cu cei de la FC Voluntari. Am avut două runde de discuţii cu dânşii, le-am explicat situaţia, le-am spus ce m-ar interesa, mi-ar plăcea să lucrez cu ei. Am deja o lună şi mă simt foarte bine la Voluntari. Oricum, mai am şi alte propuneri, dar ideea e că nu sunt pregătit 100%. Am nevoie de o perioadă de pregătire, apoi vom discuta mai amănunţit" , a declarat Lucian Sânmărtean la Telekom Sport.
Pentru FC Voluntari va urma meciul cu FCSB din Liga I. Partida se joacă vineri, de la ora 20:45, în direct la Telekom Sport 1.
"Băieţii vor fi mai mult decât pregătiţi împotriva celor de la FCSB, pentru că le-am dat eu toată săptămâna bere să bea şi sunt foarte motivaţi" , a mai spus Sânmărtean.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: lucian sanmartean, liga 1, fc voluntari, fcsb, steaua, ilfov,