Antrenorul suedez al campioanei României la handbal feminin, CSM Bucureşti, este încântat să descopere ţara noastră
CSM Bucureşti are planuri mari pentru noul sezon la handbal feminin. Tigroaicele ţintesc titlul naţional, Cupa şi Liga Campionilor, trofeu pe care şi l-au adjudecat în 2016. Din iulie, campioanele României au un antrenor nou, suedezeul Magnus Johansson, venit în ţara noastră cu ambiţia de a cuceri cât mai multe trofee.
Antrenorul scandinav în vârstă de 48 de ani s-a mutat în capiatala României alături de soţia sa, Nina, fostă handbalistă, şi spune că Bucureştiul li se potriveşte de minune.
„Viaţa în Bucureşti reprezintă o mare aventură pentru noi. Vremea e perfectă, diferită faţă de zona Scandinavă, iar oamenii sunt prietenoşi. Dacă ceri ajutorul cuiva, toţi îţi răspund, mereu cu zâmbetul pe buze. Bucureştiul este un oraş mare, care trăieşte intens, niciodată nu doarmne, cu multe maşini, traficul e aglomerat. Să înveţi să conduci aici e greu, dar încerc să mă obişnuiesc. E mare diferenţă faţă de Gothenburg, oraşul în care noi locuim în Suedia. Mi-a spus cineva ca în traficul din Bucureşti este o singură regulă: aceea că nu există reguli, aşa că încerc să mă adaptez. Casa Poporului e incredibil de mare, de la balconul apartamentului nostru se vede clădirea. Seara, când se aprind luminile priveliştea este superbă, am putea sta pe balcon ore întregi. Bine, eu prefer să mă uit la Nina, priveliştea mea minunată. Ieşim şi la mall din când în când, Ninei îi place mult să facă shopping, iar dacă asta o face pe Nina fericită, sunt şi eu fericit!”, a spus Magnus Johansson, antrenor CSM Bucureşti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Adi Vasile le-a dat palincă
Tehnicianul de la CSM Bucureşti şi soţia sa vor să afle cât mai multe lucruri despre ţara în care trăiesc acum, iar pentru asta sunt în permanentă plimbare şi căutare prin Bucureşti. De altfel, ei au făcut cunoştinţă cu bucătăria tradiţională românească şi s-au declarat încântaţi de preparatele culinare de la noi. Asta cu toate că Magnus are acasă bucătar personal: pe soţia sa, Nina.
„Am încercat restaurante diferite, dar Nina găteste senzaţional, aşa că prefer să-mi gătească ea. Îmi place mâncarea românească. Adi Vasile (n.r. antrenorul secund) ne-a dat palincă şi ne-a plăcut. Nu mi s-a părut foarte tare, noi avem vodcă în Suedia, aşa că ştim cum sunt băuturile spirtoase. Adi este un băiat extraordinar, îmi place să petrec timp cu el, sper să-l învăţ şi eu anumite lucruri, aşa cum m-a învăţat şi el”, a mai spus anternorul lui CSM Bucureşti.
Vrea să înveţe mai bine limba română
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul scandinav are o lună şi jumătate de când a venit în România şi a învăţat deja, pe lângă expresiile folosite în handbal, câteva cuvinte în limba noastră.
„Este o diferenţă mare faţă de suedeză. Am noroc că suntem mulţi străini la echipă, toată lumea se descurcă foarte bine în engleză, aşa că nu avem probleme de acest gen. Oricum, am învăţat ceva, ceva şi voi aprofunda limba română” - Magnus Johansson, antrenor CSM Bucureşti.
„Mintea mea este mereu la handbal”
Magnus Johansson, campion naţional atât cu echipe masculine, cât şi feminine şi vicecampion european cu Suedia (din postura de antrenor secund al lui Per Johansson, în 2010), este conştient de provocarea pe care a acceptat-o, venind la CSM Bucureşti. Tehnicianul mărturiseşte că are în cap în permanenţă lucruri legate de handbal şi despre noua sa echipă.
”Avem multe detalii de pus la punct, sunt multe jucătoare noi, cred că în viitor vom avea succes dacă muncim mult. Sunt atâtea lucruri noi pentru mine, dar încerc să mă obişnuiesc cu toate şi sigur o să-mi placă, sunt încântat să le trăiesc pe toate. Handbalul este mereu în mintea mea, dar sunt norocos că Nina este aici şi mă mai scoate din ale mele. Ea îmi spune : ”acum este momentul să facem asta şi asta” şi las un pic handbalul deoparte” – Magnus Johansson, antrenor CSM Bucureşti.
Afla mai multe despre: magnus johansson