Mai mulţi ciclişti ai echipei Bora-Hansgrohe au fost implicaţi într-un accident cu o maşină, sâmbătă, în timpul unui antrenament efectuat în Italia, informează agenţia Belga.
Olandezul Wilco Kelderman şi germanul Rudiger Selig au suferit comoţii cerebrale, în timp ce germanul Andreas Schillinger aşteaptă rezultatele examenelor medicale, a precizat echipa, pe Twitter.
"Wilco Kelderman, Rudiger Selig şi Andreas Schillinger au fost transportaţi la spital, toţi sunt conştienţi”, a adăugat Bora-Hansgrohe.
"Accident serios cu o maşină din grupul meu, toţi băieţii au căzut", a spus Ide Schelling pe Strava.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am un mic înger păzitor pe umăr, deoarece am fost unul dintre singurii care au decis să nu meargă o jumătate de oră în plus. Sper că toată lumea este în regulă", a mai scris ciclistul olandez.
Potrivit site-ului de specialitate Cyclingnews, şapte rutieri au fost implicaţi în accident. Pe lângă Kelderman, Selig şi Schillinger, mass-media citează numele lui Marcus Burghardt, Anton Palzer, Maximilian Schachmann şi Michael Schwarzmann, care au putut să se întoarcă la hotel.
"Ştiu doar că este implicată o maşină. De fapt, maşina i-a lovit, dar nu vă pot spune exact ce s-a întâmplat", a declarat un purtător de cuvânt al echipei pentru Cyclingnews.
Bora-Hansgrohe efectuează un stagiu de pregătire în nordul Italiei.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: bora-hansgrohe