Simona Halep, locul 23 WTA, a fost învinsă, vineri, cu scorul de 2-6, 7-6 (0), 6-0, de letona Jelena Ostapenko, locul 21 WTA, în semifinalele turneului de categorie WTA 500 de la Dubai.
''Mai rău decât să pierzi 0-6 e să fii afară din joc'' CTP a taxat-o dur pe Simona Halep după înfrângerea cu Ostapenko
Ostapenko va evolua în ultimul act cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 31 WTA, care a beneficiat în semifinale de retragerea jucătoarei cehe Marketa Vondrousova, locul 38 WTA.
Calificarea în semifinale este recompensată cu un premiu de 37.500 de dolari şi cu 185 de puncte WTA.
Pentru că nu şi-a apărat trofeul cucerit în 2020 la acest turneu, Halep va coborî în clasamentul WTA până pe locul 26.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a vorbit despre înfrângerea Simonei Halep cu Jelena Ostapenko, în semifinalele turneului de la Dubai.
„Frica de a îndrăzni
Urâtă şi tristă e meseria de casandru. Mai bine n-aş fi scris în finalul textului de ieri: «Totuşi, nu pot să nu observ unele momente de derută la serviciu ale Simonei, care erau s-o coste scump în primul set. Şi faptul că nu a atacat suficient de agresiv serviciul 2 moale al lui Ons. Astfel de şovăieli ar fi taxate nemilos de adversara din semifinală, Jelena Ostapenko, aflată în forma ei 'nebună', pe care Simona o ştie bine!».
Pentru că asta s-a întâmplat, cu de-afurisenie: momentele de frică la serviciu (8 duble greşeli), în special spre sfârşitul setului 2 şi faptul că Simona s-a hotărât abia la 0-5 în setul 3 să dea primul retur decisiv spre linie pe serviciul 2 cât se poate de atacabil al lui Ostapenko.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În restul meciului, cu o încăpăţânare care mi-a dat dureri de cap, i-a returnat la mână bombardierei letone, ca să ce? – ca să ia imediat iniţiativa cu o lovitură tare în unghi şi să câştige punctul.
Mai rău decât să pierzi 0-6 e să fii afară din joc... Încep să cred că această lipsă de îndrăzneală e atât de adânc înfiptă în psihicul Simonei încă din copilărie încât nu poate fi învinsă...”, a scris CTP, pe contul său de Facebook.
Afla mai multe despre: simona halep, ctp