Dennis Man a ajuns la cel de-al 10-lea gol pentru FCSB în actualul sezon, egalând numărul de reuşite din campionatul 2015-2016, atunci când era la UTA, în Liga 2, şi l-a impresionat pe Becali
"Ne doream cu toţii mai mult de la acest joc cu Viitorul, aveam aşteptări mai mari. Din păcate, prima repriză a fost foarte proastă, dar e bine că, până la urmă, am scos-o cumva la capăt. La pauză, antrenorul ne-a transmis să ieşim pe teren şi să jucăm fotbal, pentru că în prima repriză nu prea ne-am văzut.
Eu rămân modest, îmi văd de treabă, mă antrenez cât mai bine şi mă bucur că am avut şansa de a marca din nou. Acum ne gândim doar la meciul cu CFR Cluj, un meci foarte important, trebuie să-l tratăm cu seriozitate maximă şi să scoatem maximum din el. Vrem să învingem, pentru a putea câştiga titlul. Cred că diferenţa va fi făcută şi de noroc, dar şi de care dintre noi va fi mai echipă", spune Dennis.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform Gazetei Sporturilor, cu reuşita din minutul 45, Dennis a ajuns la cota 10 goluri în actualul sezon de Liga 1 şi şi-a egalat performanţa din 2015-2016, atunci când era la UTA şi marca tot zece goluri în 29 de meciuri!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dennis man, steaua, performanta