Manchester City şi Manchester United se luptă pentru semnătura lui Kai Havertz, fotbalist de care se mai interesează şi Real Madrid, dar şi Paris Saint Germain.
Cele două rivale din Manchester au început licitaţia pentru Kai Havertez, fotbalistul lui Bayer Leverkusen. De altfel, cele două cluburi britanice au accelerat în ultimele ore negocierile pentru transferul jucătorului monitorizat atent, atât de Real Madrid, Bayern Munchen, cât şi de PSG sau Barcelona.
Kai Havertz dorit de marile forţe ale Europei
Mijlocaşul ofensiv al germanilor de la Bayer a mărturisit recent că nu exclude o posibilă plecare din Bundesliga, în perioada de mercato din iarnă. La finalul lunii noiembrie, Havertz mărturisea într-un interviu că şi-ar dori să evolueze pentru Barcelona în La Liga.
Totuşi, cluburile care se află cel mai aproape de semnătura lui Havertz sunt Manchester City şi Manchester United. Rivalele din Manchester vor înainta din câte se pare,în iarnă, oferte concrete pentru transferul fotbalistului german. Se vorbeşte de o sumă apropiată de 80 de milioane de euro, Havertz fiind printre jucătorii foarte apreciaţi de Pep Guardiola.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Kai Havertz are 20 de ani şi este comparat de germani cu Messi. A bifat deja 7 selecţii în prima reprezentativă şi joacă la Leverkusen din 2010. A debutat la prima echipă în urmă cu 3 ani, pe vremea când avea doar 17 ani, iar până acum, în patru sezoane a marcat de 31 de ori şi a strâns 121 de meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kai havertz, manchester city, manchester united