Fostul internaţional englez Steven Gerard a debutat cu o victorie pe banca echipei Aston Villa, scor 2-0 (2-0), acasă, cu Brighton, în etapa a XII-a a Premier League.
Alte două echipe care şi-au schimbat antrenorii în pauza competiţională pentru meciurile din preliminariile Cupei Mondiale, Newcastle United şi Norwich City, au înregistrat o remiză, respectiv o victorie.
Newcastle, fără noul antrenor principal Eddie Howe pe bancă, deoarece a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, a terminat la egalitate, scor 3-3 (2-2), acasă, cu Brentford.
Au marcat: Lascelles '10, Joelinton '39, Saint-Maximim '75 / Toney '11, Rico Henry '31, Lascelles '61 (a).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu antrenorul Dean Smith pe bancă, Norwich City a învins, cu 2-1 (1-1), tot pe teren propriu, pe Southampton.
Au marcat: Pukki '7, Hanley '79 / Che Adams '4.
Manchester United şi Cristiano Ronaldo au fost umiliţi de Watford!
În schimb, antrenorul Ole Gunnar Solskjaer se pregăteşte probabil de o demitere, după ce echipa lui, Manchester United, a fost învinsă, în deplasare, cu 4-1 (2-0), de Watford.
Au marcat: Joshua King '28, Ismaila Sarr '44, Jao Pedro '90+2, Emmanuel Dennis '90+6 / Donny van de Beek '50.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sarr a ratat şi un penalti, în minutul 11. Harry Maguire a fost eliminat în minutul 69, când a primit al doilea cartonaş galben.
Alte rezultate de sâmbătă:
Leicester - Chelsea, scor 0-3;
Au marcat: Rudiger '14, Kante '28, Pulisic '71.
Burnley - Crystal Palace, scor 3-3;
Au marcat: Mee '19, Woog '27, Cornet '49 / Benteke '8, '36, Guehi '42.
Wolverhampton - West Ham United, scor 0-1.
A marcat: Jimenez '58.
Meciul Liverpool - Arsenal este programat tot sâmbătă, de la ora 19.30.
Chelsea este lider, cu 29 de puncte, fiind urmată de Manchester City, 23 de puncte, West Ham United, 23 de puncte, Liverpool, 22 de puncte, Arsenal, 20 de puncte, Wolverhampton, 19 puncte şi Manchester United, 17 puncte.
Aston Villa este pe locul 15, cu 13 puncte, la egalitate cu Brentford, de pe locul 14, şi cu Watford, de pe locul 16.
Newcastle este pe locul 20, ultimul, cu şase puncte, la două puncte de Norwich City, de pe locul 19, şi la cinci de Leeds, de pe locul 17, ultimul care asigură prezenţa şi în sezonul viitor al Premier League.
Afla mai multe despre: manchester united-ronaldo-villa- gerrard