Darwin Nunez (22 de ani), golgheterul Benficăi, a refuzat oferte de la două cluburi din Premier Leauge.
Unul dintre cei mai în formă şi mai promiţători tineri din fotbalul mondial, Darwin Nunez, este la mare căutare printre cluburi mari după ce a marcat pe bandă rulantă în campionatul Portugaliei şi în Liga Campionilor pentru Benfica.
Manchester United şi un alt club din Premier League, refuzate de atacantul momentului în Europa! A marcat 34 de goluri
Cele 34 de goluri marcate în 41 de meciuri din toate competiţiile acestui sezon l-au adus pe Darwin Nunez în atenţia mai multor cluburi puternice din Europa. Manchester United, unde Nunez e dorit de noul antrenor Erik ten Hag, şi Newcastle l-au ofertat pe atacantul uruguayan, dar s-au trezit refuzate.
Potrivit jurnalistului Loic Tanzi, Darwin Nunez le-a spus "nu" lui Manchester United şi Newcastle. Motivul este unul simplu: atacantul vrea să joace în Liga Campionilor în sezonul viitor, iar cele două cluburi din Premier League nu sunt calificate în competiţia stelelor. Manchester United e gata să cheltuie 80 de milioane de euro pentru transferul lui Darwin Nunez.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Barcelona sau PSG sunt alte cluburi interesate de transferul lui Darwin Nunez, atacant cumpărat de Benfica de la Almeria în 2020, cu 24 de milioane de euro.
Darwin Nunez a ieşit golgheterul campionatului în Portugalia, în acest sezon, cu 26 de goluri şi patru pase decisive reuşite în 28 de partide.
- 40 de milioane de euro este cota de piaţă a lui Darwin Nunez în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: darwin nunez, transfer, manchester united, oferta, newcastle