Manchester United va încerca, în vară, să obţină transferul atacantului galez al echipei Real Madrid, Gareth Bale, în ciuda problemelor medicale pe care le are jucătorul, scrie, sâmbătă, dailymirror.co.uk.
Ar fi a treia încercare a englezilor de a-l aduce pe Bale pe Old Trafford, după ce au eşuat în 2013, când fotbalistul a ajuns la Madrid de la Tottenham pentru o sumă record atunci, de aproape 100 de milioane de euro, şi în 2016, când şi-a prelungit contractul cu Real, până în 2022.
Conducerea clubului Real Madrid s-a "săturat" de numeroasele accidentări ale lui Bale şi vrea să-l vândă pentru a mai recupera ceva din banii cheltuiţi pe footbalistul de 28 de ani.
Atacantul galez Gareth Bale a suferit, vineri, o nouă acidentare, o ruptură fibrilară la muşchiul aductor stâng, şi probabil nu va mai juca până al finalul anului. Aceasta este a 24-a accidentare de când a fost achiziţionat de Real Madrid, în iunie 2013.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Problemele medicale l-au făcut pe Bale să piardă în total 79 de meciuri oficiale la echipa madrilenă, 40 din ultimele 60 de jocuri disputate de formaţia antrenată de Zinedine Zidane. Noua accidentare ar putea să-l ţină departe de gazon între 7 şi 10 meciuri.
Galezul era în recuperare după o altă accidentare şi spera să revină pe teren la derbiul cu Atletico Madrid, din 18 noiembrie.
Bale este plătit de Real Madrid cu un salariu brut de 20 de milioane de euro pe an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: manchester united, gareth bale, real madrid, transfer gareth bale,