Juventus a învins Fiorentina, la limită, scor 1-0, prin reuşita lui Mandzukic, bifând, astfel, a cincea victorie din tot atâtea meciuri. Max Allegri: "O victorie importantă, mai ales că nu am luat gol".
Campioana en-titre, Juventus Torino, a bifat a cincea victorie în campionatul Italiei, 1-0 cu Fiorentina şi este pe locul doi în clasament cu 15 puncte, la egalitate cu liderul Napoli. Golul victoriei a fost marcat de Mandzukic, în minutul 52. Spectacolul cu care au fost obişnuiţi fanii bianconeri, sezonul trecut, întârzie să apară. Gemenii golului, Higuain şi Dybala, parcă nu mai ştiu să marcheze, au scris italienii. Massimiliano Allegri însă, nu este deloc îngrijorat.
"Am făcut o partidă foarte bună, mai ales că nu am primit gol. Am suferit în anuite momente, iar la final, am riscat destul de mult. Higuain s-a sacrificat mult, a stat bine pe postul lui, sunt sigur că va veni şi golul. Sunt momente care vor trece. Ca şi restul echipei, trebuie să îşi îmbunătăţească condiţia fizică, dar nu mă îngrijorează asta. Şi anul trecut, au fost trei-patru meciuri în care nu a marcat", a declarat Max Allegri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: juventus, fiorentina, serie a, higuain, mandzukic, victorie, allegri