Dennis Man a deschis scorul în victoria 2-0 a României în faţa Islandei, după ce balonul a ajuns cu noroc la picioarele sale.
Dennis Man a fost titular în partida României cu Islanda şi a fost crucial în obţinerea rezultatului dorit. Jucătorul Parmei a deschis scorul imediat după pauză şi a asigurat avantajul ”tricolorilor” până ca Nicuşor Stanciu să închidă tabela, în ultimele minute.
Aripa dreaptă a României s-a luptat tot meciul, a intrat în combinaţii şi şi-a dat silinţa pentru naţională, iar contribuţia sa a fost una mai mult decât importantă. Însă, la final de meci, în ciuda faptului că şi-a făcut treaba, Man tot a fost întrebat de criticile primite, complet nelegate de fotbal.
Într-un interviu cu FRF TV, ”tricolorul” spunea că 20 din ultimele 30 de melodii ascultate erau manele. Acesta a fost criticat dur, însă nu s-a lăsat afectat de comentariile altora. Man a afirmat că este mândru de rezultatul reuşit şi că nu poate controla părerile altor persoane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marcatorul Man, fericit după victoria cu Islanda
”Aveam nevoie de încredere, de motivaţie. Ne bucurăm de rezultat. Luptăm pentru fiecare meci, la victorie. Am încredere mare în băieţi, suntem un grup grozav. Dacă merit să fiu judecat din cauza a ce ascult, nu e treaba mea.
Încerc să-mi fac treaba pe teren, iar dacă unii oameni cred asta, pot vorbi, nu am ce face. Am câştigat aici, Macedonia de Nord a făcut egal şi mergem la meciul următor să luăm cele trei puncte. Fiecare dintre noi îşi doreşte mult să ajungă la Campionatul Mondial.
Dăm totul să ajungem acolo. Mister Mirel Rădoi ne-a încurajat de când am ajuns la Mogoşoaia. Ne bucurăm că am luat trei puncte aici, mergem acasă liniştiţi. Mă simt bine la naţională, colegii sunt ok şi vin cu plăcere la naţională”, a declarat Dennis Man, la Pro TV.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Lovitură pentru PSG! Mbappe s-a accidentat şi a părăsit cantonamentul Franţei
- Manchester United a făcut anunţul! Ce număr va purta Cristiano Ronaldo pe tricou
- Valeriu Iftime, dezvăluiri după plecarea lui Meleke de la CFR: ”Aşa se întâmplă când te iei după impresari. Au vrut să ni-l dea înapoi, dar nu am dorit”
Afla mai multe despre: românia, echipa naţională, românia islanda, dennis man