Fotbalistul francez Marcus Thuram a fost amendat de clubul său, Borussia Monchengladbach, cu salariul pe o lună după ce a scuipat un adversar, suma urmând a fi virată unei asociaţii caritabile, relatează AFP.
Directorul sportiv al Borussiei, Max Eberl, a indicat că Marcus Thuram a acceptat amenda şi s-a angajat să doneze suma unui proiect caritabil.
Thuram a afirmat că nu avut intenţia să-l scuipe în faţă pe jucătorul lui Hoffenheim, Stefan Posch, în timpul meciului de campionat de sâmbătă, pierdut cu 2-1 de Gladbach.
"Eu cred ce-mi spune, fiindcă până acum a avut un comportament ireproşabil", a adăugat directorul sportiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atacantul este însă conştient că "imaginile de la televizor vorbesc de la sine şi eliminarea" sa în timpul meciului "a fost pe deplin justificată".
Internaţionalul francez a văzut cartonaşul roşu după consultarea sistemului VAR.
În afara amenzii primite de la club, Thuram riscă o lungă suspendare din partea Federaţiei Germane de Fotbal.
"Ceea ce s-a întâmplat nu se potriveşte cu temperamentul meu şi n-ar fi trebuit să se întâmple niciodată. Am reacţionat urât faţă de un adversar", a explicat Thuram pe Instagram.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Le cer scuze tuturor, lui Stefan Posch, adversarilor mei, coechipierilor şi familiei mele", a spus Thuram, care potrivit lui Eberl era "devastat" duminică.
Afla mai multe despre: thuram