Zinedine Zidane e în continuare liber de contract după ce s-a despărţit de Real Madrid la finalul sezonului trecut, la capătul a aproape trei ani senzaţionali în care tehnicianul francez a cucerit de trei ori consecutiv Liga Campionilor.
Iar aşteptarea se va prelungi foarte probabil până la finalul acestui sezon. Conform L'Equipe, Zidane ţinteşte un job în Premier League, însă nu înainte de startul sezonului 2019-2020.
Conform sursei citate, Zidane este decis să-l înlocuiască pe Jose Mourinho pe banca lui Manchester United, la începutul campionatului următor.
La începutul verii s-a zvonit că Zizou ar putea prelua naţionala Franţei, însă Didier Deschamps şi-a consolidat serios postul după ce a reuşit să le aducă titlul mondial cocoşilor la turneul final din Rusia.
În aceste condiţii, Zidane îşi va continua cariera la nivel de club, iar sursa citată notează că Manchester United va fi următoarea echipă preluată de fostul mare internaţional francez. Mourinho pare deja într-o stare de opoziţie cu conducerea clubului de pe Old Trafford, în timp ce fanii diavolilor sunt nemulţumiţi de stilul de joc adoptat de United sub comanda portughezului.
În aceste condiţii, doar o minune ar face ca Mourinho să mai rămână pe banca trupei din Manchester şi după acest sezon, iar Zinedine Zidane pare opţiunea perfectă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.