You are here:

Marele Leeds United, pe urmele unui fost jucător de la CFR Cluj: ”Bielsa trebuie să-l transfere neapărat!”

Marele Leeds United, pe urmele unui fost jucător de la CFR Cluj: ”Bielsa trebuie să-l transfere neapărat!”

CFR Cluj

Comentarii

Actualmente în liga a doua a fotbalului englez, Leeds United este interesată de transferul atacantului ivorian, Lacina Traore, fost la CFR Cluj.

Leeds a încercat transferul lui Traore în ianuarie, dar în cele din urmă, Lacina nu a mai ajuns sub comanda lui Bielsa. Formaţia care conduce liga secundă din Anglia (la egalitate de puncte cu Norwich) s-ar fi reorientat, susţine presa britanică spre Dan James.

Cei de la hitc.com sugerează însă că transferul lui Lacina Traore (liber de contract, momentan) ar trebui să devină o prioritate pentru Marcelo Bielsa, celebrul antrenor al formaţiei britanice: ”Bielsa îl are acum doar pe Kemar Roofe ca vârf de careu, în timp ce Patrick Bamford a bifat doar 29 de minute din august încoace. Dacă Roofe suferă o accidentare, ceea ce e destul de posibil să se întâmple până la finalul sezonului, atunci United ar putea avea un sezon dezastruos” scrie Shane Callaghan pe site-ul amintit.

”Leeds are nevoie de un număr 9 şi, chiar dacă perioada de transferuri s-a închis, Bielsa poate aduce încă jucători liberi de contract. Lacina Traore ar fi o adevărată lovitură şi ar putea aduce ceva ce echipa nu are în acest moment: talie” mai scrie Callaghan.

Traore a ajuns acum la 28 de ani. CFR Cluj l-a vândut în 2011 pentru 6 milioane de euro, iar Anzhi l-a cumpărat după numai un sezon cu 18 milioane de euro. Masivul atacant ce măsoară 2.03 cm a mai jucat pentru AS Monaco, Everton, ŢSKA Moscova, Sporting Gjion şi Amiens. Are 13 selecţii şi 4 goluri pentru reprezentativa Coastei de Fildeş, alături de care a câştigat Cupa Africii pe Naţiuni.

Acuzat că şi-a schimbat numele

Sub numele de Traoré Ménéné şi-a început activitatea Lacina Traore la centrul de formare Etoile Sportive d’Abobo (ESA). După un sezon la ESA, Traore a plecat la Stade d’Abidjan, care i-ar fi schimbat identitatea, înainte de a-l transfera la CFR Cluj.

Ibrahim Kone, preşedintele Etoile Sportive d’Abobo (Esa), a susţinut cu tărie acest lucru şi a anunţat că vrea să depună plângere la federaţia ivoriană pentru a beneficia de o parte din valorea transferurilor lui Traore în calitate de club formator (5 la sută).

"În 2005, l-am recrutat pe Lacina Traore, care se numea pe atunci Traoré Ménéné. Apoi, el s-a transferat la Stade d’Abidjan. Şi, spre marea mea uimire, şi-a schimbat numele. După 13 ani, problema încă există. Nu este doar sportivă, aşa că am decis să depun plângere", a declarat Kone, conform rfi.fr.

Afla mai multe despre: lacina traorecfr clujleeds unitedmarcelo bielsa 

viewscnt
Articole similare