Calendarul F1 se schimbă după 2026, promotorul Marelui Premiu al Ţărilor de Jos nu a mai prelungit contractul.
Formula 1 şi promotorul Marelui Premiu al Ţărilor de Jos au anunţat prelungirea cu un an a contractului prin care Circuitul Zandvoort va rămâne în calendarul Formula 1 până în sezonul 2026. Însă promotorul a luat decizia de a nu rămâne în calendar după 2026.
În 2025, evenimentul va avea loc între 29 şi 31 august.
Data pentru evenimentul final din 2026, care va include pentru prima dată un sprint la Marele Premiu al Ţărilor de Jos, va fi anunţată anul viitor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Sunt incredibil de recunoscător pentru munca pe care echipa de la Marele Premiu al Ţărilor de Jos a făcut-o în ultimii ani. Ei au ridicat ştacheta pentru Marile Premii europene în ceea ce priveşte spectacolul şi divertismentul evenimentului, au sprijinit dezvoltarea tinerelor talente prin găzduirea F2, F3 şi a seriei noastre F1 ACADEMY şi, de asemenea, au fost pionierii soluţiilor durabile care au inspirat evenimentele noastre din întreaga lume în timp ce ne îndreptăm spre a fi Net Zero până în 2030.
Toate părţile au colaborat în mod pozitiv pentru a găsi o soluţie de prelungire a cursei, cu multe opţiuni, inclusiv alternanţă sau evenimente anuale, şi respectăm decizia promotorului de a termina parcursul său uimitor în 2026.
Vreau să mulţumesc întregii echipe de la Marele Premiu al Ţărilor de Jos şi municipalităţii din Zandvoort, care au fost parteneri fantastici pentru Formula 1.", a declarat Stefano Domenicali, preşedinte şi CEO al Formulei 1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: formula 1, ţările de jos, zandvoort