You are here:

Marian Aliuţă îl avertizează pe titularul de la FCSB: "Face unele greşeli. Să lase atitudinea de 'eu sunt important aici', în patru meciuri poţi ajunge pe bancă"

Marian Aliuţă îl avertizează pe titularul de la FCSB: "Face unele greşeli. Să lase atitudinea de 'eu sunt important aici', în patru meciuri poţi ajunge pe bancă"

Superliga

Comentarii

Marian Aliuţă (47 de ani) a analizat câţiva fotbalişti de la FCSB şi a dat verdictul despre jucătorii care ar putea face pasul din Superliga în străinătate. Fostul internaţional l-a avertizat pe Daniel Bîrligea (25 de ani), pe care-l vede schimbat faţă de prima perioadă petrecută la campioana Superligii.

Marian Aliuţă l-a studiat pe titularul de la FCSB: "În trei, patru meciuri poţi ajunge pe bancă şi totul se poate rupe"

FCSB şi-a revenit din punct de vedere sportiv pe finalul anului, iar Marian Aliuţă a vorbit despre câteva dintre piesele de bază ale campioanei României. 

"Nu pot spune despre vreun jucător că nu mi-a plăcut. Tănase rămâne piesa de rezistenţă, iar Olaru este foarte important lângă el. Chiar şi atunci când Olaru nu a avut prestaţii foarte bune şi a fost sub presiunea patronului, cei doi au fost jucătorii care au dus greul echipei. A contat enorm atât valoarea lor, cât şi încrederea pe care o au. Dacă evoluează la acest nivel, este greu să fie opriţi în campionatul românesc, mai ales că FCSB are, în opinia mea, cel mai bun lot.

De la Bîrligea aştept mai mult. A început bine, este un jucător important, dar simt că face unele greşeli. Ar trebui motivat să-şi regăsească jocul pe care l-a arătat la început, să devină mai serios, aşa cum era la debut. Are calităţi de atacant, însă trebuie să lase deoparte atitudinea de 'eu sunt important aici', pentru că în trei, patru meciuri poţi ajunge pe bancă şi totul se poate rupe. Trebuie să arate aceeaşi determinare ca la început şi, cu siguranţă, va ajuta echipa mult mai mult decât a făcut-o spre finalul sezonului", a declarat Marian Aliuţă. 

Fotbaliştii din Superliga care s-ar putea transfera. Marian Aliuţă: "Ar fi timpul să se gândească şi la el"

Fostul fotbalist ofensiv a oferit numele anumitor fotbalişti care s-ar putea transfera în curând. 

"Dacă ne uităm la jucătorii tineri, Cîrjan este un fotbalist foarte bun şi un câştig pentru Dinamo. Totuşi, mai are nevoie de jocuri. Nu poţi pleca direct în străinătate de la Dinamo fără să fi jucat în cupele europene sau la naţională. Mi-e greu să cred că va pleca în viitorul apropiat, dar este un jucător de perspectivă, de luat în seamă pe viitor pentru echipa naţională, fiind tânăr şi capabil să facă faţă.

Jucătorii de la FCSB sunt mai înaintaţi în vârstă şi au o anumită experienţă internaţională. S-a văzut şi cu Feyenoord că este singura echipă care poate reveni şi poate juca de la egal la egal cu formaţii mari. Nu ştiu dacă Olaru ar putea face pasul în afară, dar dacă ar avea ocazia, cred că l-ar face cu succes. Ar fi timpul să se gândească şi la el, pentru că viaţa de fotbalist este scurtă, iar după retragere contează ce rămâne.

De la Rapid, Dobre şi Borza sunt doi jucători de mare viitor, iar totul depinde doar de ei", a adăugat Marian Aliuţă. 

Clasament competiţie oferit de Superscore

 

Afla mai multe despre: marian aliutamarian aliuta fcsbdaniel birligeadarius olaru 

viewscnt
Articole similare