Tehnicianul echipei Universitatea Craiova, Marinos Ouzounidis, a declarat joi seară, după calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, că pentru el nu a fost un început uşor la formaţia olteană.
“Nu a fost un început uşor pentru mine. A fost frig, dar victoria ne-a încălzit. Cel mai important pentru mine este să le dau încredere jucătorilor. Îi felicit, le-am spus înainte de meci că trebuie să luptăm, să arătăm hotărâre. A fost o victorie foarte mare în faţa unei echipe bune”, a spus Ouzounidis la finalul meciului
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Formaţia Universitatea Craiova s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României, învingând, joi, în deplasare, cu scorul de 1-0, echipa FC Botoşani, în optimile competiţiei.
Partida s-a disputat pe un teren acoperit cu zăpadă.
Golul a fost marcat de Cicâldău, în minutul 3, din penalti.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Meciul a fost arbitrat de Marcel Bîrsan.
Afla mai multe despre: ouzounidis, craiova