FCSB a pierdut joi seara, în deplasare, scor 1-4, în faţa formaţiei letone FK Auda, în manşa secundă din turul al doilea preliminar al Conference League şi părăseşte cupele europene.
Marius Baciu nu s-a ascuns după eliminarea ruşinoasă din Conference League
„S-a pierdut în minutul 67. De acolo cred că s-a tăiat, chiar dacă am mai avut sclipiri şi ocazii, penalty nedat, gol valabil anulat. E greu dacă nu primeşti ce ţi se cuvine. La prima situaţie, după atâtea ratări şi nemulţumiri, poate vine o cădere, dar n-ai ce să le reproşezi.
În minutul 67 am făcut o greşeală la Joao Paulo, acolo a intrat bine, l-am simţit bine, a dat şi gol şi a făcut acea greşeală nepermisă. De acolo s-a rupt. N-am reuşit să marcăm, am ratat şi prin Bîrligea. Ratările ne-au nenorocit. N-aş vrea să discut de arbitraj, dar ratările ne-au nenorocit şi când nu marchezi e complicat. Asta e fotbalul.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Foarte urât cum sună 7-3, dar n-ai cum să nu scoţi şi în evidenţă lucrurile bune. Trebuie să ne concentrăm la finalizare. Echipa a arătat organizare şi calitate, dar într-o dublă contează cine face mai multe greşeli, iar noi le-am făcut. E complicat şi fără VAR. Din dubla asta am ieşit noi foarte dezavantajaţi, zic eu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
A rămas doar campionatul. Europa nu a fost de noi. Trebuie să ne concentrăm pe campionat, pentru că la fotbal nu te aşteaptă nimeni.
Dacă aveam 2-0 în minutul 15 sau 16, arăta cu totul altceva. Altfel ne puteam organiza şi închide. Aşa, noi tot timpul am jucat cu handicap şi am luat noi gol, deci nu a fost să fie pentru noi.
Dacă te uiţi la scor, e umilinţă, dar am jucat. Ei au dat gol la fiecare şut, noi am avut ocaziile şi ei golurile. Fotbalul e pe goluri”, a spus Marius Baciu pentru Voyo.
Auda - FCSB 4-1 (7-3 la general)
Bucureştenii au marcat în minutul 4 la Riga, prin Bîrligea, dar golul a fost anulat din cauza unei poziţii de ofsaid. Gazdele au replicat prin şutul lui Daskevics, un minut mai târziu, pentru ca oaspeţii să treacă pe lângă gol în minutul 19, când Boutoutaou a trimis în faţa porţii, pentru Octavian Popescu, dar portarul Purins a prins mingea. După patru minute, Bîrligea a scăpat singur cu Purins, dar scăriţa încercată de el s-a lovit de portar. Purins a apărat şi şutul lui Boutoutaou, din minutul 41, pentru ca letonii să deschidă scorul în al doilea minut al prelungirilor, prin Diedhiou şi să intre cu avantaj minim la pauză.
În partea secundă Bîrligea a trimis peste poartă, în minutul 48, imitat în minutul 57 de Boutoutaou, iar egalarea a venit în minutul 59, de la nou intratul Joao Paulo. Bîrligea a ratat din nou, în minutul 63, şi cam asta fost pentru bucureşteni. Auda a revenit la conducere prin Diedhiou, în minutul 68, iar Kone a înscris şi el în minutul 84. Gazdele au desăvârşit dezastrul pentru echipa lui Baciu prin lovitura liberă înscrisă în minutul 90+3 de Hrvoj şi FK Auda învinge pe FCSB cu 4-1, calificându-se în turul trei preliminar cu 7-3 scor general.
Ruşine istorică pentru FCSB, care este eliminată de o echipă necunoscută şi părăseşte cupele europene după turul al doilea preliminar al celei mai puţin cotate competiţii continentale.
Afla mai multe despre: fcsb, marius baciu, auda, conference league







