You are here:

Marius Copil şi Horia Tecău au urcat în clasamentul ATP. Ce locuri ocupă cei doi!

Marius Copil şi Horia Tecău au urcat în clasamentul ATP. Ce locuri ocupă cei doi!

Tenis

Comentarii

Tenismenul Marius Copil a urcat de pe locul 92 pe 91, cu 601 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni. Copil este singurul român din primii 460 de jucători din lume.

În clasamentul de dublu, Horia Tecău a urcat de pe locul 13 pe 8, cu 5.070 de puncte, după ce el şi coechipierul său, Jean-Julien Rojer, au ajuns în semifinale la turneul de 1.000 de puncte de la Paris. Florin Mergea a urcat şi el în ierarhia de dublu, de pe 54 pe 53, cu 1.471 de puncte.
 
În Top 3 ATP la simplu, Andy Murray, fost locul 3 ATP, a coborât 13 poziţii, până pe locul 16, după ce a pierdut cele 1.000 de puncte primite anul trecut pentru succesul de la Bercy. Pe locul 3 a urcat, o poziţie, Alexander Zverev, cu 4.410 puncte.
 
Spaniolul Rafael Nadal continuă să conducă ierarhia masculină, cu 10.645 de puncte, urmat de elveţianul Roger Federer, cu 9.005 puncte.
 
Câştigătorul de la Paris, americanul Jack Sock, a pătruns în Top 10 ATP, pe locul 9, după o urcare de 13 locuri, şi, totodată, a obţinut calificarea la Turneul Campionilor. Finalistul, sârbul Filip Krajinovici, a urcat 44 de locuri, până pe locul 33. Şi Sock, şi Krajinovici se află la cele mai bune clasări din carieră.

Afla mai multe despre: tecaumarius copiltenisatp 

viewscnt
Articole similare