Marius Croitoru, antrenorul Botoşaniului, nu a găsit explicaţii pentru înfrângerea suferită de echipa sa, 3-4 în deplasare cu Academica Clinceni, dar şi-a avertizat jucătorii că vor plăti scump pentru că au lăsat să le alunece printre degete victoria, după ce au condus cu 2-0 şi 3-1.
Croitoru a pus tunurile pe jucători şi a spus că nu a văzut atâta nesimţire cât au arătat ei în repriza a doua. De asemenea, antrenorul a spus că jucătorii au dat o palmă investitorilor şi celor care iubesc echipa, prin evoluţia lor, dar le-a transmis că vor plăti scump acest eşec care l-a lăsat fără explicaţii de dat la flash-interviu.
Antrenorul a spus că jucătorii Botoşaniului s-au crezut prea devreme învingători: "Nu am explicaţii. Probabil ţi-au dat ei explicaţii, nu ştiu exact ce ţi-au spus ei. Eu unul nu am. Am şi eu vreo 30 de ani de când sunt pe terenurile de fotbal şi nu am văzut aşa ceva. Nu am văzut atâta... Lejeritate? Nu lejeritate. Lejeritate e un cuvânt superb. Atâta...Indolenţă? Chiar merg mai sus, spre nesimţire. Chiar merg spre nesimţire.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
S-au crezut prea devreme învingători. Am intrat cu 3-1 la pauză, le-am spus că nu schimbăm absolut nimic din abordarea jocului. CRedeţi-mă că sunt momente când nici eu nu mai pot să ţip de pe margine. Este o palmă grea dată în primul rând mie şi pe urmă tuturor celor care investesc, care iubesc această echipă. Nu este niciun fel de problemă, aşa cum am ştiut să le fac un program bun, ştiu să le fac şi un program rău. Vor avea de plătit şi o vor face scump. Vor plăti scump pentru ceea ce au făcut în a doua repriză", a spus Marius Croitoru, la Telekom Sport.
Enriko Papa, jucătorul Botoşaniului, a reacţionat şi el la final şi nu i-a venit să creadă cele întâmplate, dar a spus că lui şi colegilor săi ar trebui să le fie ruşine. "Nu îmi venea să cred. Când am văzut tabela aici 3-3 nu îmi venea să cred. Nu ştiu ce să zic, trebuie să ne fie ruşine. (n.r. - ai mai trăit aşa ceva?) Aşa ceva, de la 3-1 la 4-3 niciodată în viaţa mea. E ceva foarte rău pentru toţi", a spus Papa.
Clinceni - FC Botoşani 4-3, în play-off-ul Ligii 1
Academica Clinceni a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 4-3 (1-3), echipa FC Botoşani, în primul meci al etapei a VIII-a a play-off-ului Ligii I.
Au marcat: Ciandarov '22, Markovici '71, '86, Ciunciukov '75 / Achim '5 (a), Ongenda '16, Rodriguez '45.
0-1, min. 5: Achim a vrut să evite un atac de presing al unui adversar şi a pasat din afara careului mare, din poziţie laterală stânga, la propriul portar, dar mingea a ajuns în plasă, la coluţul lung, Ureche fiind prins pe picior greşit;
0-2, min. 16: Ongenda a pătruns pe partea dreaptă, a trecut uşor de Gardoş şi a marcat cu un şut din colţul careului mic;
1-2, min. 22: Ciandarov a pătruns aproape la fel ca Ongenda, tot pe partea dreaptă, nu a fost atacat de niciun adversar şi a înscris cu o scăriţă peste portarul Hankic, de la 9-10 metri;
1-3, min, 45: Jonathan Rodriguez a centrat de pe partea stângă şi Enriko Papa a marcat cu capul din şase metri;
2-3, min. 71: După un aut şi o deviere cu capul, mingea a ajuns la Markovici, care şi-a săltat balonul din preluare, apoi a înscris cu piciorul stâng, din apropierea careului mic;
3-3, min. 75: Ciunciukov a marcat cu capul, după o centrare de pe partea stângă.
Cordea a centrat de pe partea dreaptă şi Markovici a trimis cu piciorul balonul în plasă de pe linia careului mic, din poziţie centrală.
Au evoluat următoarele echipe:
Academica: A. Ureche - F. Achim, Bilali, F. Gardoş (Patriche '31), Pîrvulescu - Cebotaru (Moulin '46), Cascini - A. Popa (Cr. Tănase '46), Ciandarov (Markovici '63), Cordea - R. Rusescu (Ciunciukov '63). Antrenor Ilie Poenaru;
Botoşani: Hankic - Patache, Chindriş, Meleke, A. Şeroni - E. Florescu, Rodriguez, E. Papa (M. Roman '63) - Ongenda (Aşkovski '72), D. Croitoru (Tîrcoveanu '21, Holzmann '72), Al Mawas. Antrenor Marius Croitoru.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: marius croitoru, fc botosani, infrangere, reactie